Un bărbat din Capitală a anunţat la 112 că intenţionează să îşi detoneze maşina, cu riscul de a produce victime

Un bărbat din Capitală a anunţat la 112 că intenţionează să îşi detoneze maşina, cu riscul de a produce victime. Bărbatul a fost localizat şi este în prezent în custodia poliţiştilor. Autoturismul său a fost depistat în sectorul 3, în zona Bulevardului Corneliu Coposu şi, având în vedere că în apropiere se află o benzinărie, s-a constituit un perimetru de siguranţă. La faţa locului se află poliţişti ai Brigăzii Rutiere, care au restricţionat traficul în zonă, precum şi poliţişti ai Serviciului Acţiuni Speciale. Masuri specifice sunt aplicate şi de către Serviciul Român de Informaţii prin structura Antitero, precum şi prin Serviciul Pirotehnic al Inspectoratului General al Poliţiei Române, informează autorităţile./ilixandru/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie)