Vicepremierul Raluca Turcan le-a transmis primarilor comunelor din România că va fi lansat un program naţional pentru sănătate

Vicepremierul Raluca Turcan le-a transmis astăzi primarilor comunelor din România că, în afara banilor de la bugetul de stat, există fonduri europene care pot fi accesate pentru dezvoltarea localităţilor pe care le conduc. Ea a spus că va fi lansat un program naţional pentru a dezvolta domeniul sănătăţii.

Raluca Turcan: Sunt 17,3 miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,4 miliarde de euro din Fondul de Coeziune și 8,3 miliarde din Fondul Social European. O să facem un program operațional pe sănătate, pentru ca ţara noastră să atragă bani pentru infrastructura din sănătate, pentru resursa umană în special în mediul rural, pentru cabinete medicale și dispensare medicale, pentru medicină școlară, pentru proiectele comunitare pe sănătate pe care și acum le aveți în acest exercițiu financiar. Pe aceste trei direcții vă vor intra bani de la Uniunea Europeană în următorul exercițiu financiar. Mai mult decât atât, bugetul Ministerului Educației Naționale poate fi completat și va fi completat cu fonduri de la Uniunea Europeană și cu fonduri din administrația locală, astfel încât și dumneavoastră, dar și noi, dar în special copiii noștri să beneficieze de programe educaționale pentru a-şi face un rost în viață prin educație.

Realizator: Raluca Turcan a mai precizat la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România că pentru prima dată situaţia plăţilor prin Programul PNDL poate fi consultată pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Ea s-a declarat nemulţumită de faptul că unii primari au cerut decontarea unor lucrări care nu au fost executate, transmite reporterul nostru Atena Teognoste./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie