O familie a fost salvată de un operator de la 112 înainte ca butelia din locuinţă să explodeze

O familie formată din patru persoane din localitatea mureşeană Grebenişu de Câmpie a fost salvată de un operator de la 112 înainte ca butelia din locuinţă să explodeze. Incidentul a avut loc azi-noapte. Operatorul a îndrumat ferm şi în mod repetat apelantul să părăsească urgent casa împreună cu familia. La doar câteva secunde după ce au părăsit locuinţa, butelia aflată în flăcări a explodat, rupând două uşi, ferestre şi degradând tavanul. Incendiul a fost stins de pompierii militari, ne-a transmis corespondenta noastră, Marcela German./mnecula/dsirbu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie)