Depozit de deşeuri neconform la intrarea în comuna Lunguleţu din judeţul Dâmboviţa

Realizator: O groapă de gunoi a apărut la intrarea în comuna Lunguleţu, din judeţul Dâmboviţa, chiar lângă drumul judeţean care leagă DN 71 de DN 7. Autorităţile locale ştiu de existenţa acesteia şi spun că nu există soluţii, în condiţiile în care în judeţ funcţionează un program de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor. Anda Ştefan transmite:
Reporter: Autoritățile locale motivează existența acestui depozit neconform prin faptul că rămân cantități mari de deșeuri în urma activităților agricole desfășurate de locuitorii comunei Lungulețu. Numai că printre resturile aruncate la groapa de la marginea localității se află pe lângă legume, materiale plastice și textile. În același timp autoritățile locale recunosc că depozitarea gunoiului la marginea comunei nu este o soluție corectă, dar spun că în aceste condiții este totuși singura care le permite să aibă un minim control asupra situației, precizând că o dată pe lună deșeurile sunt încărcate în mașini și duse la groapa ecologică de gunoi. Întrebat ce măsuri vor fi luate, comisarul șef al Gărzii de Mediu Dâmbovița a spus că în astfel de situații soluția este să impună administrației publice locale să salubrizeze zona./ahincu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (25 februarie)