Doi adolescenţi care puneau la cale un masacru în oraşul Saratov, din Rusia, au fost reţinuţi de FSB

Doi adolescenți, care puneau la cale un adevărat masacru, în oraşul Saratov, din Rusia, au fost arestați de angajaţii Serviciului Federal de Securitate, FSB, cu câteva zile înainte de punerea în aplicare a planului lor diabolic, au anunțat miercuri angajaţii FSB, citaţi de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. „Angajaţii FSB din oraşul Saratov au evitat un potenţial omor în masă, după ce au primit informaţii din partea reprezentanţilor unei şcoli, potrivit unui comunicat.
Cei doi adolescenţi plănuiau să ucidă angajaţi ai şcolii şi cât de mulţi elevi, cu arme de foc, în jur de peste 40 de persoane, din motive de răzbunare”.
Comunicatul subliniază că „au fost strânse suficiente probe video”, iar adolescenţii au fost arestaţi. Una dintre arestări s-a efectuat fără incidente. Celălalt suspect „a opus rezistenţă forţelor FSB” şi a încercat să fugă, înainte ca poliţiştii să-l aresteze, potrivit comunicatului. FSB a postat pe internet secvenţe cu cei doi adolescenţi când sunt audiaţi şi a susţinut o conferinţă de presă miercuri dimineaţă, pentru a oferi detalii în acest caz. Cei doi puneau la cale un atac armat asupra unei şcoli din oraşul Saratov./vdraguta/sdm2
(www.russian.rt.com – 26 februarie)