Primul târg din Caravana Gaudeamus Radio România 2020 – bilanţ

Caravana Gaudeamus Radio România a păşit cu dreptul în noul sezon al târgurilor de carte la Craiova, unde s-a încheiat recent cea de a nouăsprezecea ediţie a celui mai îndrăgit eveniment de acest gen din ţara noastră, organizat în Cetatea Băniei. Oferta generoasă a ediţiei, prezentată de cei peste 50 de participanţi, un program dens şi variat de evenimente găzduite aproape non-stop de Foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu şi, nu în ultimul rând, notorietatea incontestabilă a evenimentului, au adus la Târgul Gaudeamus Radio România peste 10.000 de vizitatori.

Evenimentul a fost organizat de Radio România prin echipa Gaudeamus şi Radio România Oltenia – Craiova, între 26 februarie şi 1 martie, preşedinte de onoare fiind scriitorul Ioan Lascu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

Premiile Gaudeamus Craiova 2020, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 1 martie, sunt următoarele:

Trofeele Gaudeamus acordate expozanţilor şi jurnaliştilor de către Radio România, prin Votul Publicului:

– Trofeul Gaudeamus: locul 3 – Editura Trei, locul 2 – Editura Nemira şi locul 1 – Grupul Editorial ART;

– Cea mai râvnită carte a Târgului a fost seria After de Anna Todd, publicată de Editura Trei;

– Trofeul Presei, decernat pe baza opţiunilor vizitatorilor care au indicat instituţii media craiovene drept principale surse de informaţii despre eveniment, a revenit cotidianului Gazeta de Sud – secţiunea publicaţii şi postului TVR Craiova – secţiunea TV.

Premiul Educaţia, oferit de către organizatori instituţiilor de învăţământ participante, a revenit Editurii Universitaria Craiova (editura Universităţii din Craiova) şi Editurii Academiei de Studii Economice din Bucureşti, pentru profesionalismul cu care şi-au prezentat ofertele educaţionale şi editoriale.

Câştigătorii premiilor acordate la concursul rezervat vizitatorilor care au participat la Votul Publicului, derulat pe baza buletinelor de vot, au fost: Oliva Garcia Antonio Luis (un sistem audio oferit de către Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova), Laura Iovan (un sistem audio oferit de către Lions Club Craiova), Ion AdamescuAlexandra GogoşanuŞtefan PapaEvelina Stănică şi Dumitru Şuţu – vouchere pentru produse Emex, pachete de cărţi, CD-uri şi jocuri oferite de GetMusic.ro, HappyColor.ro şi editurile ART, Corint, Nemira, Niculescu, Polirom şi Trei.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

• Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, organizată de Radio România Oltenia – Craiova. Câştigătorii concursului, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Andreea-Alexia Biţînă (Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu) – locul I, Maria Cristina Iordache (Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti) – locul 2 şi Ştefan Papa (Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu) – locul 3. Premiile au fost oferite de Lions Club Craiova, iar ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc la Târgul Gaudeamus Radio România (Bucureşti, 18 – 22 noiembrie).

• Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii învăţământului românesc. La Caravana Gaudeamus Radio România, Craiova 2020, a fost vorba de Mădălina Sorina Ştefan (elevă a Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova) şi de Ioana Delia Dumitrescu (elevă a Colegiului Naţional de Informatică Ion Minulescu din Craiova), cu premii oferite de Lions Club Craiova.

• Cărţile se întorc acasă, campania care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere, a fost derulată în colaborare cu Leo Club Terra Nova – Craiova. Cele circa 1.500 de volume donate la Caravana Gaudeamus Craiova în acest an vor avea ca destinaţie biblioteci din mediul rural, din această zonă a ţării.

Parteneri şi sponsori Gaudeamus Craiova 2020

Parteneri: Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova şi Agenţia de Presă Rador. 

Sponsori: Lions Club Craiova, Emex, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova şi Spring Harghita.

Următoarea etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România 2020 va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 1 – 5 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.

Detalii privind această etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România, ediţia Craiova 2020, pe www.gaudeamus.ro sau la Secretariatul Gaudeamus. Persoane de contact: Connie Chifor (0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Nadia Deciu (tel. 0744.480.346, e-mail nadiadeciu@gmail.com).