Curtea de Apel Bucureşti urmează să judece contestaţia depusă de fostul ministru al sănătăţii, Sorina Pintea

Curtea de Apel Bucureşti urmează să judece astăzi contestaţia depusă de fostul ministru al sănătăţii, Sorina Pintea, faţă de decizia de arestare preventivă pentru luare de mită. Între timp, s-au înmulţit şi reacţiile după difuzarea imaginilor cu Sorina Pintea dusă cu cătuşe la spital. Ministerul de Interne propune acum schimbarea regulilor privind transportul persoanelor arestate, reguli aprobate în 2018, pe vremea ministrului Carmen Dan. Potrivit acestora, doar femeile gravide, cele peste 65 de ani, minorii sub 16 ani şi bolnavii aflaţi pe targă sau în cărucior nu pot fi încătuşaţi. Iar Sorina Pintea ar fi fost transportată cu cătuşe pentru că nu se încadra printre aceste excepţii, au explicat reprezentanţii MAI. Tot ieri, aproximativ 200 de persoane au participat, la Baia Mare, la o manifestaţie de susţinere a fostului ministru al sănătăţii. Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii spun că au prins-o în flagrant luând mită 120.000 de lei. /avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)