România este pregătită pentru un eventual val de migranți (Marcel Vela)

Ministrul interimar al afacerilor interne, Marcel Vela, spune că România este pregătită în acest moment pentru un eventual val de migranți. El a precizat că sunt gata 1.300 de locuri de cazare cu posibilitatea extinderii până la 2.700.
Marcel Vela: La nivel național, în cazul apariției unui flux masiv de migranți, va fi pus în aplicare documentul operativ interinstituțional, care stabilește măsuri concrete pentru toate instituțiile statului. Măsurile vizează securizarea frontierei de stat, apariția unor centre integrate care vor tria migranţii, creșterea capacității de cazare a centrelor Inspectoratului General pentru imigrări și pentru sprijinul logistic se pot utiliza capabilități tehnice, inclusiv de la Ministerul Apărării Naționale și de la Crucea Roșie.
Reporter: Marcel Vela a primit aviz favorabil ieri în comisia parlamentară reunită pentru apărare pentru postul de ministru de interne în cabinetul Cîțu. Şi șeful interimar al diplomației, Bogdan Aurescu, a primit raport favorabil. El va participa astăzi la Zagreb la o reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, unde se va discuta despre situația din Siria și componenta de migrație. /apuscasu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)