Comunicat de presă – Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie

Lăsaţi-ne să ne îngrijim pacienţii în siguranţă!

Modificaţi urgent pachetele de servicii și Contractul-cadru!

București, 21 martie 2020 – Federația Națională a Patronatelor Medicilor Familie solicită ferm Casei Naționale de Asigurări de Sănătate modificarea în regim de urgenţă a pachetelor de servicii medicale și a Contractuluicadru astfel încât cabinetele de medicina familiei să poată acorda pe perioada stării de urgență în mod real și legal, conform contractului de servicii medicale încheiat cu casele de asigurări, triaj și consultații la distanță – prin telefon și alte mijloace digitale, inclusiv apeluri audio și video – pentru toți pacienții care nu necesită consultații față în față. Aceeași solicitare a fost transmisă și acceptată de Ministerul Sănătății și comunicată CNAS în data de 17 martie, în urmă cu patru zile. Proiectul de modificare a HG 140/2018 anunțat public pentru 20 martie de purtătorul de cuvânt CNAS nu a fost afișat până în prezent.

Medicii de familie sunt în cabinetele lor în programul normal de lucru în această perioadă și își consultă pacienții. Fiecare pacient consultat față în față în cabinet în aceste zile și în săptămânile următoare, pentru orice problemă de sănătate, indiferent cât de minoră – din sfera respiratorie sau din orice altă sferă – poate fi un pacient infectat cu noul coronavirus și încă fără simptome.

O simplă diaree sau durere abdominală poate fi un simptom atipic al COVID-19. Pierderea bruscă a mirosului sau gustului pare de asemenea, după ultimele date disponibile și încă studiate de colegii francezi și nemți, să indice infecția cu noul coronavirus. Tânăra mamă singură, aflată la primul copil și care nu știe cum să prepare supa bebelușului, poate fi purtătoare fără simptome a virusului. Acești pacienți fără probleme respiratorii, prezenți în cabinet deși pot fi consultați și la distanță în siguranță, conform experienței fiecărui medic de familie în parte, pot infecta fără să știe medicul de familie, asistenta medicală și restul personalului cabinetului. Care la rândul lor, în perioada în care sunt lipsiți de simptome specifice, pot infecta apoi un mare număr dintre toți ceilalți pacienți consultați față în față în cabinet. Mulți dintre ei vârstnici, deja suferinzi în urma unor boli cronice, deci extrem de vulnerabili.

Activitatea de prevenție, fie că ne referim la vaccinare sau la îngrijirile acordate mamei și copilul, celelalte boli și probleme de sănătate minore sau majore, urgente sau mai puțin urgente, care reprezintă activitatea asistenței medicale primare, a cabinetelor de medicină de familie, nu dispar pe perioada pandemiei COVID-19.

În Anglia, Franța, Germania, Austria, Norvegia și alte țări care și-au modificat sau își modifică rapid procedurile în contextul pandemiei COVID-19 medicii de familie sunt în cabinete dar consultă cei mai mulți pacienți la distanță, prin telefon și alte instrumente digitale. În unele cazuri medicii continuă și peste programul de la cabinet aceste consultații la distanță, de la domiciliul medicului. Tehnologia permite aceste lucruri în anul 2020. Doar pacienții care în urma triajului telefonic trebuie neapărat consultați în cabinet sunt chemați în cabinet. Iar în unele dintre aceste țări încep să apară ”centre pentru febră”, unde sunt direcționați telefonic pacienții care au febră și unde lucrează personal medical echipat corespunzător și complet pentru a evita contaminarea.

Ca medici de familie ne cunoaștem pacienții, știm foarte multe lucruri despre ei și familiile lor, putem recunoaște semnele de gravitate și situațiile neclare și putem face consultații la distanță în siguranță și în România. Ne asumăm în fiecare zi responsabilitatea tuturor deciziilor noastre medicale atunci când consultăm fiecare pacient. Nu înțelegem de ce nu suntem lăsați de CNAS să facem consultații la distanță în cadrul pachetelor de servicii medicale decontate cabinetelor de casele de asigurări. Modificările solicitate sunt necesare pentru a putea acorda consultații decontate de casa de asigurări pentru pacienți, în așa fel încât să le putem scrie și rețete compensate sau gratuite, concedii medicale, recomandări de îngrijiri la domiciliu, paliative, de dispozitive medicale și tot ceea ce face parte din actul medical. De asemenea pentru a putea trimite toate aceste documente medicale în mod legal prin e-mail, prin alte platforme digitale sau înmâna unui aparținător, în funcție de situația fiecărui pacient în parte. Prevederile contractuale actuale pot fi interpretate diferit de funcționarii caselor de asigurări sau ai Curții de Conturi în anii ce vor urma pandemiei.

Putem consulta în cabinet, față în față, doar pacienții care au nevoie absolută de o astfel de consultație clasică, în cabinet sau la domiciliu, în această perioadă excepțională a pandemiei COVID-19 și a stării de urgență decretate de Președintele României. Trebuie să o facem, pentru binele tuturor, pentru a limita transmiterea noului coronavirus pe cuprinsul României și pentru a preveni decesele evitabile atât în rândul pacienților cât și al personalului medical.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să înțeleagă acest lucru și să ducă la îndeplinire solicitarea trimisă de Ministerul Sănătății la începutul acestei săptămâni, pe 17 martie. Orele – nu zilele – trec în defavoarea noastră, a tuturor. Săptămâna viitoare poate fi deja prea târziu.

În China și în Italia știm deja că mai mulți medici au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus. În Italia printre confrații noștri jertfiți pe altarul grijii pentru semeni se numără președintele asociației medicilor de familie, dr. Roberto Stella, și fostul secretar al federației medicilor de familie, dr. Marcello Natali. În total 9 medici de familie italieni și 6 medici de alte specialități au decedat până în prezent, răpuși de noul coronavirus*.

Suntem conștienți, mai mult decât orice birocrat, că infectarea, boala, chiar moartea fac parte din riscurile meseriei de medic. Însă ele trebuie obligatoriu prevenite, mai ales când riscul poate fi anticipat. Acum anticipăm acest risc și solicităm adoptarea imediată a măsurilor de prevenire a deceselor evitabile.

În România ne aflăm în momentul în care CNAS – sau, în lipsa dorinței CNAS, Ministerul Sănătății, Guvernul sau Administrația Prezidențială – încă mai pot lua urgent măsurile prin care putem să salvăm vieți împreună. Nu doar viețile cetățenilor ci și viețile medicilor de familie, poate cea mai vârstnică specialitate medicală din România.

Decizia stă în câteva pixuri.

În situaţia în care va exista un singur medic de familie care va deceda în urma infectării în cabinet cu noul coronavirus, în urma consultaţiei faţă în faţă acordată unui pacient care ar fi putut fi consultat la distanţă, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie va da în judecata CNAS și pe toţi funcţionarii publici responsabili de tergiversarea adoptării măsurilor care ar asigura protecţia eficientă a medicilor și personalului medical, limitarea transmiterii virusului pe teritoriul ţării și prevenirea deceselor evitabile atât în rândul pacienţilor cât și al medicilor și personalului medical.

”Este vital ca guvernele să privească personalul medical nu ca simpli pioni care să fie aruncați, ci ca ființe umane. … În prezent, personalul medical este cea mai valoroasă resursă a fiecărei țări.” – editorial în jurnalul medical The Lancet, 21 martie 2020**.

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie

Dr. Raluca Zoițanu
Președinte
Referințe:
* https://portale.fnomceo.it/elenco-dei-medici-caduti-nel-corso-dellepidemia-di-covid-19/
** https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(20)30644-9/fulltext

RADOR – 23 martie