Ministrul MApN, Nicolae Ciucă, despre sprijinul acordat efectivelor MI

Armata României va sprinjini efectivele MI cu aproximativ 10 mii de militari pentru aplicarea şi respectarea prevederilor stabilite prin ordonanţele militare. Militarii vor ajuta atât trupele de jandarmi şi poliţişti din teren, dar vor acţiona şi la punctele de frontieră care mai sunt active. A oferit detalii la RRA ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: Nu vom ieşi pe stradă cu tehnică de luptă. Rolul nostru va fi acela de a prelua o parte din obiectivele care astăzi sunt păzite de către structuri ale MI şi vom complementa eforturile pe care le fac camarazii noştri de la Poliţia de Frontieră pentru a asigura fluxul şi măsurile de siguranţă la intrările principale din ţară care au mai rămas active şi de asemenea vom asigura puncte de prezenţă, alături de Poliţia care se ocupă de fluidizarea circulaţiei, în Capitală, alături de celelalte structuri.
Redactor: A consemnat Cristian Dumitraşcu de la „Ora Armatei”./lcoman/cspiru/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie