Autorităţile din Suceava fac apel la calm şi disciplină

Municipiul Suceava este de azi-noapte în carantină totală. Toate căile de acces, de intrare și ieșire din oraș sunt securizate de armată și poliție. Decizia vine în contextul in care 27% din cazurile de COVID-19, înregistrate la nivel național, sunt în Suceava, adică 593. Alte opt comune limitrofe municipiului au intrat și ele în carantină, potrivit Ordonanței militare numărul 6, adoptate aseară. Autoritățile locale au început să le explice sucevenilor motivele pentru care s-a r curs la această decizie. Aflăm mai multe în direct de la corespondenta RRA Mihaela Buculei. Bună dimineața.
Reporter: Bună dimineața. Intrarea în carantină a municipiului Suceava și al localităților din împrejurimi din cauza numărului foarte mare de cazuri de COVID-19, aproape o treime din totalul la nivel național fiind la Suceava, au determinat autoritățile să facă apel la calm și disciplină. Acestea explică faptul că este vorba de instituirea unei zone de protecție ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantitate și că în zona carantinată este permisă intrarea și ieșirea pentru activități economice și, de asemenea, a persoanelor care nu sunt din zona carantinată și merg la serviciu pentru activitățile prevăzute în ordonanță. Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune că, deși este o situație dramatică, aceste măsuri sunt luate pentru a proteja viețile oamenilor, pentru depășirea cât mai repede a acestei epidemii și întoarcerea la stare de normalitate. Ion Lungu cere sprijinul pentru testarea cât mai multor persoane, se vorbește chiar despre o testare în masă, pentru a depista la timp cazurile de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma discuțiilor cu reprezentanți ai guvernului, autoritățile sucevene au primit asigurări că Suceava va fi ajutată să depășească cu bine acest moment dificil, acum în carantină fiind aproximativ 100.000 de locuitori. În ceea ce privește prognoza asupra îmbolnavilor în județul Suceava, specialiștii speră la apariția unor cazuri ușoare și medii care să nu forțeze terapie intensivă. Cazurile asimptomatice și ușoare vor fi tratate la domiciliu, cazurile medii și grave la spital, iar cele severe în terapie intensivă. Prefectul județului, Alexandru Moldovan, a solicitat în regim de urgență asigurarea medicamentelor necesare tratării pacienților, asigurarea necesarului de personal medical, având în vedere deficitul de medici și asistenți cu care se confruntă acum Spitalul Județean. S-au făcut demersuri și pentru un spital militar modular la Suceava pentru tratament și izolare. Trebuie să vă spun că acum la intrările în județ sunt instituite filtre prin care polițiștii, cu sprijinul armatei, asigură respectarea zonelor de carantină. Sunt șase filtre la intrările în județ și zece filtre pe municipiul Suceava./ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 martie)