Autorităţile de la Berlin accentuează importaţa valorilor europene, în contextul legii anti-coronavirus adoptate în Ungaria

Purtători de cuvânt ai structurilor guvernamentale din Germania au accentuat, miercuri, importanţa valorilor europene şi a apărării modului de viaţă european, în contextul legislaţiei anti-coronavirus adoptate în Ungaria. Uniunea Europeană poate funcţiona ca o comunitate de valori numai dacă toate statele membre respectă şi apără aceste valori – a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al guvernului federal, Ulrike Demmeter, la o confernţă de presă susţinută la Berlin. Oficialul german a adăugat: statele membre al UE au motive întemeiate să adopte cu fermitate măsuri împotriva pericolului reprezentat de coronavirus, dar pe lângă protecţia cetăţenilor şi combaterea crizei trebuie păstrate valorile europene şi modul de viaţă european, astfel încât este deosebit de important ca măsurile adoptate din cauza pandemiei „să nu fie în detrimentul valorilor şi principiilor fundamentale stabilite în tratatele UE”. Ulrike Demmeter a evidenţiat: democraţia nu poate funcţiona fără o presă liberă şi independentă, principiul separaţiei puterilor trebuie respectat, iar măsurile adoptate pentru protejarea sănătăţii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului federal de Externe, Maria Adebahr, a subliniat că, tocmai din cauza cestor factori, o lege anticriză, prin care guvernul obţine puteri sporite pe termen nelimitat, „ne dă motive de îngrijorare”. Maria Adebahr a adăugat că ministrul de stat pentru afaceri europene, Michael Roth, a purtat o discuţie cu ministrul ungar al justiţiei, iar însărcinatul guverului federal pentru drepturile omului, Bärbel Kofler, a emis un comunicat pe această temă, în care se precizează că, în aceste vremuri de criză, libertatea presei şi libera exprimare a opiniilor sunt deosebit de importante, la fel ca şi respectarea principiului proporţionalităţii./ademeny/ilapadat

(MTI – 1 aprilie)