Parlamentarii din Bulgaria vor fi testaţi, după ce un deputat a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus

Parlamentarii din Bulgaria vor fi testaţi, după ce Hasan Ademov, deputat din partea Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, şi  preşedintele Comisiei pentru probleme sociale din parlamentul de la Sofia, a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. „La recomandarea Comandamentului de criză pentru prevenirea şi combaterea infecţiei cu coronavirus SARS-CoV-2, vor fi testaţi toţi parlamentarii bulgari, înainte de desfăşurarea sesiunii extraordinare din data de 2 aprilie, în vederea actualizării bugetului”, a declarat preşedintele Adunării Naţionale de la Sofia, Ţveta Karaianceva. Aceasta a adăugat că testările vor fi făcute în două spitale din Sofia. Karaianceva a convocat preşedinţii grupurilor parlamentare pentru a decide măsurile care se impun în această situaţie, având în vedere că legislativul trebuie să voteze actualizarea bugetului şi contractarea unui nou împrumut şi în acelaşi timp, parlamentarii trebuie să intre în carantină, deoarece unul dintre aceştia este infectat./ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 1 aprilie)