Dieta ideală pentru a evita acumularea de kilograme în plus în perioada carantinei

Nutriţionistul britanic Muir Gray de la Universitatea Oxford ne recomandă să înlocuim alimentele pe care obişnuiam să le consumăm înainte cu variante cu mai puţine calorii şi să acordăm o atenţie sporită semnalelor transmise de corp, pentru a evita acumularea de kilograme în plus în perioada carantinei. Dr.Gray consideră că înlocuirea sucului de fructe cu apă, consumul de legume crude în loc de chipsuri, dar şi porţiile mai mici contribuie la reducerea aportului caloric. De asemenea, expertul ne sfătuieşte ca înainte de orice gustare sau masă să ne gândim dacă ne este într-adevăr foame. Pentru a evita gândul la mâncare, nutriţionistul ne propune activităţi care implică atât creierul, cât şi mâinile, cum ar fi puzzle-uri şi jocuri de masă. De asemenea, trebuie să acordăm atenţie semnalelor transmise de corp. Potrivit acestuia, senzaţia percepută drept oboseală sau foame în multe cazuri înseamnă lipsa apei în organism. Prin urmare, specialistul recomandă hidratarea corectă şi consumul de alimente care conţin suficiente fibre şi proteine./ddaniela

www.dariknews.bg – 3 aprilie