Bilanţul epidemiei de COVID-19 în Franţa

Realizator: Cu 7.560 de morți, Franța ocupă locul patru în clasamentul mondial al deceselor legate de noul coronavirus. O situație specială este în căminele de bătrâni, unde au murit peste 2.000 de oameni, iar de luni va începe o testare completă a pacienților. Peste 90.000 de oameni au fost confirmați pozitiv de la începutul epidemiei, iar mai mult de 20.000 sunt încă internați în spitale. Daniela Coman cu mai multe informații de la Paris.
Reporter: În ultima perioadă autoritățile sanitare franceze urmăresc cu precădere doi indicatori: numărul de decese și cel al internărilor în stare gravă în reanimare, considerați determinanți pentru a evalua presiunea care există pe personalul medical din spitale. Ieri au mai murit 440 de bolnavi care contractaseră COVID-19, iar săptămâna aceasta numărul deceselor a oscilat în jurul valorii de 500 pe zi. Cât privește cazurile grave, 176 de pacienţi noi au intrat ieri în reanimare, cu aproape 100 mai puțin decât în ziua precedentă și cu trei 300-400 mai puțin decât la începutul săptămânii. Așadar, tendința descrescătoare se menține. Cu toate acestea, peste 6.800 de bolnavi sunt în stare gravă în secțiile de reanimare, iar autoritățile continuă să fie prudente în legătură cu evoluția epidemiei în Franța.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie)