Consiliul Național al Elevilor propune măsuri pentru recuperarea cursurilor suspendate din cauza pandemiei de COVID-19

36% dintre elevii din România spun că școlile lor nu țin cursuri online, iar acolo unde se fac astfel de ore prezența este în general mică. Acestea sunt principalele concluzii ale unei consultări făcute de Consiliul Național al Elevilor, care propune cinci măsuri de recuperare a cursurilor suspendate din cauza pandemiei de COVID-19.
Reporter: Gabriela Mitrovici – În această perioadă, Ministerul Educației a încercat să ofere condiții cât mai bune pentru predarea online: a creat platforme speciale și a făcut cursuri de instruire cu profesorii. Pentru a vedea cât sunt de eficiente, Consiliul Național al Elevilor a lansat o consultare la care au răspuns aproximativ 12.000 de elevi din clasele V-XII, în mare majoritate din mediul urban, 89%. Puțin mai mult de o treime dintre ei, 36,3%, au spus că școlile lor nu fac deloc cursuri online. Acolo unde se fac, elevii nu prea participă; doar 55% au spus că este prezentă toată clasa. Dintre cei care participă, 68% le consideră utile. Potrivit raportului, principalele materii la care se organizează cursuri online sunt Limba și Literatura Română, Matematica și Limbile străine. Pentru recuperarea cursurilor, Consiliul Național al Elevilor propune mai multe măsuri, în special că nu trebuie înghețat anul școlar și trebuie evitată amânarea examenelor naționale. Ministerul Educației ar trebui să anuleze numărul minim de note care trebuie obținute de fiecare elev și să monitorizeze riguros eficiența cursurilor online. Şi, nu în ultimul rând, Guvernul trebuie să investească în pregătirea profesorilor pentru mediul digital, dar și în furnizarea infrastructurii: computere și abonamente la internet, pentru ca fiecare elev să aibă acces la digitalizarea educației.#HUN/denisse

RRA – 6 aprilie