Scriitoarea britanică J.K. Rowling a dezvăluit că ea a fost infectată cu coronavirus, dar a reuşit să se vindece fără a fi internată în spital, cu ajutorul unor tehnici de respiraţie prezentate într-un video de pe YouTube. Autoarea lui Harry Potter, în vârstă de 54 de ani, a spus că exerciţiul care durează 15 minute i-a fost recomandat de soţul ei care este medic şi a ajutat-o să se vindece. Rowling, care este căsătorită cu doctorul scoţian Neil Murray din 2001, şi-a îndemnat followerii de pe Twitter să urmărească un clip video online cu instrucţiuni privind metode de ameliorare a simptomelor respiratorii. Ea spune că aceste exerciţii „nu costă nimic, nu au efecte adverse, dar v-ar putea ajuta mult pe voi şi pe cei dragi, cum mi s-a întâmplat mie”./abuzoian

(www.telegraph.co.uk – 7 aprilie)