Mii de salariați din județul Mehedinți sunt în șomaj tehnic

Realizator: Mii de salariați din județul Mehedinți sunt în șomaj tehnic. Mai mult de 350 de angajatori au depus deja cereri pentru angajații lor în acest sens. Cele mai afectate domenii sunt turismul, HoReCa și chiar prestarile de servicii.
Reporter: Mihai Bădescu – Unul dintre cele mai afectate sectoare este turismul, iar în Clisura Dunării majoritatea pensiunilor și-au trimis angajaţii în şomaj tehnic.
Florentina Muchici: /Opt/ angajaţi are pensiunea. Noi, pe timpul iernii, i-am ţinut pe toţi, minimul pe economie. În momentul de faţă, i-am băgat în şomaj tehnic. În momentul acesta /…/ blocat. Nici măcar să facem catering nu putem.
Reporter: Şi Primăria Turnu Severin va trimite acasă, cu 75%, funcţionare care acum nu mai lucrează.
Marius Screciu, primar: Avem o listă de 150 de angajaţi. Avem Palatul Cultural, Centrul Cultural închis, Direcţia de Patrimoniu Istoric, stadionul, Sala Polivalentă, creşele.
Reporter: În afara celor peste 1.400 de angajați care sunt deja în șomaj tehnic şi al căror număr va creşte în aprilie, în Mehedinţi, 50 de oameni sunt zilnic concediaţi și trimiși în șomaj.
Ioan Suru, directorul AJOFM: Până astăzi este vorba de 1.450 de persoane, suma se ridică la un milion RON. Noi lucrăm continuu, şi sâmbăta şi duminic. În afară de această activitate, mai avem şi dosare de şomaj, care cresc în fiecare zi.
Realizator: Într-o situaţie incertă sunt şi 4.000 de angajaţi ai unei societăți cablaje auto./ilixandru/sdm2

RRA – 7 aprilie