Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună

Președintele Klaus Iohannis a spus ieri că nu este momentul ca românii să se relaxeze, chiar dacă la noi în țară numărul de cazuri a crescut mai lent datorită măsurilor de distanțare socială, ce ar fi fost luate din timp. El a anunțat că săptămâna viitoare starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună.

Klaus Iohannis: Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret, în cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control.

Realizator: Şeful statului a mai anunțat că săptămâna aceasta vor sosi în țară aproximativ 15 milioane de măști de protecție pentru medici, forțele de ordine, dar și pentru cetățeni, plus aproximativ 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici și personalul medical.#HUN/csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 aprilie