Preşedintele SUA a numit un nou secretar interimar al Marinei SUA, în locul lui Thomas Modly

Secretarul interimar al Marinei Statelor Unite, Thomas Modly, şi-a prezentat demisia marţi, după ce a fost criticat pentru că l-a demis şi ridiculizat pe căpitanul portavionului USS Theodore Roosevelt, pe fondul unei epidemii de coronavirus izbucnită la bordul navei. Thomas Modly a cerut scuze pentru afirmaţiile sale la adresa căpitanului Brett Crozier şi ulterior şi-a prezentat demisia. Secretarul american al apărării, Mark Esper, a declarat că a acceptat demisia lui Thomas Modly. Ulterior, preşedintele SUA, Donald Trump, a aprobat numirea în funcţia de secretar interimar al Marinei SUA a subsecretarului Armatei din cadrul Departamentului Apărării, James McPherson, a mai spus Mark Esper./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 8 aprilie)