Obiceiuri domestice care pot salva orice relație de cuplu

Pe lângă bucuria de a locui împreună, există și momente (mai puțin fericite) când suntem puși în situația de a împărți cu partenera(ul) de viață anumite încăperi, obiecte, produse sau bunuri. Indiferent despre ce încăpere sau obiect este vorba și indiferent de statutul relației, există șanse maxime ca ”cineva” să facă, la un moment dat, ”ceva” care să ne aducă în pragul disperării.

Uneori, fără să ne dăm seama, felul în care mâncăm, ne spălăm sau dormim îi pot scoate din sărite pe cei de lângă noi, obiceiurile noastre intime devenind cât ai clipi subiect de gâlceavă cu partenerii de viață. Suntem întru totul de acord, nimeni nu este perfect, dar, putem totuși începe să facem ceva eforturi pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. Vorbim foarte serios, chiar trebuie să începeți să puneți o nouă rolă de hârtie igienică atunci când se termină, să închideți capacul toaletei, să nu vă mai aruncați hainele pe unde apucați și să fiți un pic mai atenți la munca depusă de partener pentru a menține curățenia.

Nu este niciodată prea târziu să vă mobilizați și să fiți un pic mai receptivi atunci când vi se comunică anumite lucruri importante din gospodărie! Dacă ați fost muștruluiți de zeci de ori până acum și încă nu v-ați dat seama ce anume faceți greșit (sau nu faceți deloc), poate că articolul de față vă poate aduce câteva lămuriri, încercând împreună să dăm odată de capăt acestor aspre și crude adevăruri care ne fac viața atât de grea.

 Generale

 * Încercați să descoperiți unde se află totul și unde trebuie să stea totul. Nu știți care este locul castronului de salată sau unde se află borcanul cu zahăr și nici care este locul prosoapelor de baie sau al produselor de curățenie? Ei bine, nici nu o să știți dacă nu vă dați cât de cât interesul! Și nu interesul acela de a întreba atunci când nu le găsiți, ci acela de a fi primul care le folosește! Vă garantăm că nimeni nu își dorește să fie oprit de fiecare dată din ceea ce are de făcut, pentru a vă ajuta să găsiți diferite produse de prin bucătărie, cămară sau dormitor. Aceasta este și casa dvs. și, în mod normal, nu ar trebui să existe astfel de mistere pentru niciunul dintre parteneri! Dacă memoria vă joacă feste și nu vă descurcați din prima, vă recomandăm să vă alocați ceva mai mult timp pentru un inventar amănunțit. Sau, și mai bine, puteți eticheta sertarele și dulapurile timp de o lună până când vă veți familiariza cu tot ceea ce vă înconjoară!

* Nu lăsați ziarele, revistele și scrisorile din poștă să se strângă grămadă, în ideea că le veți citi cândva! Știm foarte bine cu toții că, din când în când, ne parvin prin poștă scrisori importante sau diferite reviste la care poate am și uitat când ne-am abonat. Cel mai indicat ar fi să vă faceți timp să le parcurgeți, dar dacă acest lucru nu se întâmplă imediat ce le-ați primit, vă sugerăm să le arhivați într-un loc special amenajat în acest sens și să le citiți cât mai repede. Un loc special amenajat poate fi un sertar, o noptieră, un spațiu de pe cuier sau orice alt colțișor în care nu sunt prea vizibile.

* Stingeți lumina atunci când părăsiți o cameră! Aflați că becurile sunt unele dintre cele mai mari surse de energie dintr-o casă, fiind asemeni unor faruri care vă „luminează” comoditatea și risipa. Așa că, altădată nu mai uitați să apăsați întrerupătorul! Același regim se aplică și în cazul ușilor și al ferestrelor! Dacă intenționați să plecați de acasă, asigurați-vă că lăsați totul în ordine, însă ideal ar fi să și aerisiți un pic dimineața, pe răcoare!

* Descălțați-vă în holul de la intrare! Scoateți-vă încălțămintea sau măcar ștergeți-vă pe preș atunci când intrați în casă! Este un lucru elementar pentru a păstra curățenia cât mai mult timp. Toți membrii familiei mai încearcă uneori să trișeze și se strecoară cu bocancii direct pe covorul din sufragerie, dar nu trebuie să facem din asta un obicei.

Bucătărie

 * Închideți ușile și sertarele dulapurilor! Oare avem o casă bântuită? Nu, nici pe departe! Este soțul/soția care a lăsat deschis sertarul cu tacâmuri și dulapul cu farfurii! Dacă am fi vrut să vedem ce se ascunde în spatele acelor uși am fi cumpărat niște rafturi deschise, plutitoare. După ce folosiți diferite obiecte de prin sertare sau de prin dulapuri, frumos ar fi să le și închideți! Și nu pentru că celorlați le-ar fi greu să o facă, ci pentru că o plimbare prin bucătărie după ce toate ușile și sertarele au fost lăsate deschise (cică) din grabă sau din neatenție, este ca și cum ai naviga în cel mai deprimant loc din lume. Rețineți: Un alt lucru foarte important este să vă împingeți scaunul înapoi sub masă după ce vă ridicați, pentru că uneori avem impresia că îl lăsați intenționat în drum.

* Dacă ceva este gol, merge direct în coșul de gunoi! Dacă mâncați sau beți ultima înghițitură, NU puneți recipientul gol înapoi în cămară sau în frigider, pentru că NU acela este locul lui. Nu este deloc plăcut să te trezești dimineața, să ai poftă de un bol de cereale cu lapte și să constați nu mai ai de nici unele. Frumos ar fi ca imediat ce se termină un produs pe care știți că îl consumați zilnic să vă anunțați partenerul(a) și să-l procurați fără întârziere.

* Curățați-vă vasele! Sunteți un adult care încă mai lasă vasele murdare pe blat, în loc să le spele? Vă iubim suficient de mult pentru a vă curăța mâncarea uscată din bolul cu cereale pentru că l-ați lăsat pe masă peste noapte, dar acest lucru trebuie să înceteze! Durează 30 secunde să înmuiați, să spălați, să clătiți și să puneți o farfurie în scurgătorul de vase. Cel mai indicat ar fi să așezați farfuriile și bolurile separat astfel încât să nu le intercalați, pentru a nu le sparge ulterior. Când așezați farfuriile sau platourile la loc în dulap, este bine să țineți minte că cele mari stau pe raftul de jos, iar cele mici merg, în ordinea mărimii descrescătoare, deasupra celorlate farfurii, pe raftul de sus. De asemenea, tacâmurile trebuie așezate în scurgător, cu partea ascuțită în jos, evident, pentru a evita accidentările! Încă un aspect foarte important ține de foarfecele și ustensilele de bucătărie, care nu sunt destinate altor ”sarcini” decât cele pentru care au fost create. Mai ales, că este vorba despre ”instrumente” pentru prepararea mâncărurilor! Deci, dacă trebuie să tăiați tulpina unei plante nu folosiți foarfecele de bucătărie, ci o unealtă potrivită. Rețineți: Este total neindicat să aruncați resturile alimentare în chiuvetă!

 * Vă faceți de lucru în bucătărie exact atunci când are treabă și partenera(ul)  – De ce oare de fiecare dată când sunteți în bucătărie și aveți treabă apare pe nepusă masă și cealaltă persoană? Este ca și cum, frați fiind, o jucărie nu-ți stârnește interesul până când nu-ți este luată. Nu sunteți de găsit toată ziua, dar cum gospodina casei pune piciorul în bucătărie, hop și dvs., ciocnindu-vă, dezorganizând totul și dând sfaturi care mai de care mai (in)utile. Există momente când chiar nu este cazul să vă faceți simțită prezența. Încercați să nu ocupați bucătăria chiar în timp ce este pregătită cina.

 * Ajutați la curățarea coșului de gunoi! Dacă simțiți mirosuri neplăcute nu mai stați pe gânduri și goliți coșul de gunoi imediat. Soluția nu este să aprindeți o lumânare parfumată, ci să duceți de îndată gunoiul – o activitate recomandată pentru ambii parteneri. Nu încercați să ascundeți izul prin orice mijloace, ci curățați coșul! Ah, și nu uitați, după ce goliți coșul puneți și un sac nou!

 Baie

 * Puneți rufele murdare în coș! Pe cât posibil, încercați să nu amestecați hainele curate sau purtate doar o dată, al căror loc este în dulap sau în cuier, cu cele murdare, care necesită spălare imediată. NU pe spătarul scaunului, NU pe mânerul ușilor, NU atârnate în cârligele din baie, ci drept în coș! Una dintre problemele de cuplu cel mai des întâlnite este aceea a separării rufelor murdare de cele curate, tocmai din neglijența unuia dintre parteneri.

 * Puneți prosopul folosit la uscat! Baia este un spațiu sacru sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Pentru cei care o împart, însă, cu o altă persoană, de multe ori aceasta se poate transforma într-un templu al frustrării. Drept urmare, după ce faceți duș și folosiți prosopul ”propriu și personal”, indicat ar fi să-l așezați undeva la uscat și nu să-l aruncați pe scaun sau, și mai rău, pe pat. Rețineți: Fiecare membru al cuplului/familiei, oricât de intimă ar fi relația dintre ei, trebuie să aibă obiecte proprii în baie, precum prosop, periuță de dinți sau pieptăn. În niciun caz nu utilizați orice prosop curat găsit prin baie, pentru că este total neigienic.

* Curățați chiuveta după bărbierit și după ce vă spălați pe dinți! Dintotdeauna studiile au arătat că femeile au tendința de a fi atrase de bărbați cu păr facial sau pe piept. Dar știți de ce nu sunt atrase? De părul lăsat în chiuvetă. Așa că, folosiți un șervețel uscat pentru a aduna tot părul căzut în chiuvetă după bărbierit sau aranjatul bărbii și faceți ca probele împotriva dvs. să dispară. Păstrând același registru, acordați la fel de multă atenție chiuvetei și după ce vă spălați pe dinți, curățând cu minuțiozitate resturile de pastă lipite de vas. Și pentru că tot suntem la capitolul acesta: strângeți tubul de pastă de jos în sus, nu de la mijloc, și puneți-i capacul la loc după folosire.

* Înlocuiți hârtia igienică, agățați-o în mod corect și aruncați-o pe cea veche! Chiar dacă rola mai are puțină hârtie rămasă pe ea, frumos ar fi să scoateți una nouă și să o lăsați în baie pentru ca cel care urmează după dvs. să nu întâmpine neplăceri. Asigurați-vă că îi creați un minim de confort partenerului de viață, lăsând totul în ordine în urma dvs.!

* Folosiți covorașul din baie! Cum reușesc unii să ocolească exact covorașul din fața căzii sau a dușului și să ude toată gresia ce-l înconjoară, probabil că nu vom afla niciodată. Dar, cel puțin îi putem ruga ca data viitoare să fie mai atenți și să pășească pe bucățica aia de țesătură din fața lor care pentru asta a fost pusă acolo – să calci pe ea când ieși din duș. Iar dacă din grabă picurați apă pe podea, este musai să o ștergeți cu un mop, astfel încât soțul/soția să nu calce în ea dimineața cu șosetele curate sau, și mai rău, să alunece și să cadă. După cum vedeți, încă o dată, totul ține de respectul acordat celui de lângă noi!

* Pentru ultima oară: închideți capacul de la toaletă! Toaletă. Capac. Închis. Nu sunt doar cuvinte moștenite din nu știu ce limbă, ci noțiuni cu care este absolut necesar să ne obișnuim cât mai repede posibil pentru o conviețuire pașnică și echilibrată. După ce folosiți toaleta, coborâți capacul!

A conviețui în deplină armonie cu partenerul(a) de viață nu este un lucru tocmai la îndemâna oricui, existând chiar cupluri căsătorite de peste trei decenii care afirmă că ”este mai ușor să dresezi un cățel decât iubitul(a)”. Și, totuși, există o serie de sfaturi (e adevărat nu la fel de multe precum obiceiurile enervante în sine), pe care dacă le veți lua în considerare veți reuși să faceți față cu brio situațiilor ivite.

  1. Exactitatea – Pentru simplul fapt că uneori nu spuneți exact ce anume vă enervează, cealaltă persoană vă va cataloga drept țâfnos, supărăcios, capricios și critic. Deci, pentru a evita orice dubiu în privința dvs. fiți cât mai specifici: „Cred că ești nemapomenit(ă), dar dacă ai putea să nu mai faci asta, ai fi incredibil(ă)! Cred că este un obicei greu de oprit, dar măcar ai putea încerca, nu?”. Rețineți: Tonul vocii și împrejurările în care vă adresați partenerului(ei) sunt foarte importante, chiar esențiale! Încercați, pe cât posibil, să fiți foarte calmi și chiar cu zâmbetul pe buze (dacă puteți)!
  1. Acordarea priorității – Nu vă puteți reeduca complet partenerul(a), așa că abordați situația cu pași mărunți (baby steps) și întrebați-l(o) câte un singur lucru pe rând. Măcar pentru moment, să vedeți cum reacționează! Luați-l(o) încet, cu alte cuvinte! Alegeți să luptați cu înțelepciune și încercați să faceți un fel de comerț cu obiceiurile proaste, spunând: „Toți avem obiceiuri cu care nu ne mândrim. Așa că, dă-mi voie să te întreb, la ce obicei de-al meu ai vrea să renunț?”. Faceți un schimb avantajos de ambele părți prin renunțarea la unele năravuri și fiecare va lucra, în timp, la deplina satisfacere a celuilalt.
  1. Sublinierea părților pozitive – În acele momente de cumpănă când simțiți că explodați, faceți o pauză, trageți aer în piept și gândiți-vă că atunci când v-ați îndrăgostit de el(ea) nu ați stat să-i observați aceste obiceiuri, întrucât iubirea, cel mai puternic sentiment al omului (o spun cercetătorii) dă efectul de halo. Așa că, în fiecare zi, timp de o săptămână, scrieți pe o foaie, trei lucruri pe care le iubiți, le admirați și le prețuiți la partenerul(a) dvs., prin ce credeți că iese el(ea) în evidență și, poate cel mai important aspect, ce v-a făcut să vă îndrăgostiți de el(ea). Văzându-l(o) un pic mai în roz, veți trece mai ușor peste deprinderile enervante! Furia nu a rezolvat nimic niciodată, așa că nu vă lăsați conduși de ea! Oricum, până la sfârșitul zilei veți constata că aceste mărunțișuri sunt atât de lipsite de importanță în marea schemă a vieții, încât veți sta și vă veți întreba de la ce a pornit totul.
  1. Conștientizarea sentimentelor – Suntem cu partenerii noștri pentru că îi iubim, cu tot cu ciudățeniile lor! Chiar dacă uneori le lipsește buna organizare sau eticheta, ei fac mai mult decât pur și simplu să existe lângă noi – se pot pricepe la diverse lucruri mai complicate, pot repara orice prin casă, pot lucra din greu la serviciu. Învățați să fiți îngăduitori și recunoscători! Numai învățând să trăim cu aceste mici neajunsuri ale partenerului(ei), ba chiar, îndrăznesc să spun, învățând să le și apreciem, înseamnă că ne împărțim viața cu cineva pe care chiar îl iubim. La urma urmei, oricine poate fi un pic enervant din când în când. Chiar și noi înșine!

Autor: Alina Andrei, RADOR

http://www.houzz.com/ideabooks/62409869/list/10-truly-irritating-things-your-partner-does-in-the-kitchen

https://www.houzz.com/magazine/14-things-you-need-to-start-doing-now-for-your-spouses-sake-stsetivw-vs~22101798

https://www.houzz.com/magazine/these-7-bathroom-habits-could-save-your-relationship-stsetivw-vs~105447032