ANOFM anunță stabilirea unui nou număr de apel pentru informarea cetățenilor cu privire la şomajul tehnic

Începând cu data de 14 aprilie 2020, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția cetățenilor un nou număr de telefon – 021.444-0000, la care aceștia pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic și la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020.

Noul număr de telefon, operat în parteneriat cu Telekom România, optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de așteptare. Astfel, încă din faza de inițiere a apelului, cetățenii vor putea fi repartizați către operatorii call-centerului, în funcție de categoria în care se încadrează.

Call-centerul va funcționa în același interval orar ca și până în prezent, respectiv între orele 09:00 – 16:00 de luni până joi și vineri între 09:00 – 13:00.

ANOFM reamintește faptul că angajatorii au la dispoziție platforma digitală https://aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării șomajului tehnic pentru angajații cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului,  potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va depune, în continuare, toate eforturile și demersurile necesare, astfel încât toate solicitările din partea cetățenilor să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt și mai eficient, propunandu-și să vină în întâmpinarea problemelor românilor astfel încât relaționarea dintre instituție și cetățeni să se facă într-un mod cât mai profesionist și modern.