Sfânta Lumină va fi împărţită cu ajutorul MAI

Ministerul de Interne va ajuta Biserica Ortodoxă să împartă credincioșilor Lumina Sfântă în seara Învierii. Ministrul de interne, Marcel Vela, a precizat, cu puțin timp în urmă, că pâinea binecuvântată în formă de prescuri, sfințită în Joia Mare, va fi distribuită vineri și sâmbătă, între orele 7:00 și 17:00, în toate parohiile, în locuri special amenajate. Credincioșii vor putea ieși în jurul caselor cu respectarea restricțiilor și fără să formeze grupuri mai mari de trei persoane. Astfel, doi, trei locatari dintr-o scară de bloc vor putea distribui Lumina pentru toți vecinii. În noaptea de Înviere este, de asemenea, permisă circulația tuturor preoților și a voluntarilor care vor avea asupra lor echipamentele de protecție și legitimațiile de identificare./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie