UPDATE: Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis: Bună ziua! Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19. În pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar şi în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanţare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgenţă. Cu siguranţă că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban şi cu specialiştii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acţiunea fermă şi timpurie salvează vieţi şi produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecţiilor.
Dragi români, pericolul nu a trecut iar o relaxare a restricţiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconştienţă unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor şi o presiune uriaşă pe sistemul nostru sanitar. Staţi acasă, pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Staţi acasă, pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede. Altfel vom avea un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Ar însemna ca toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van. Nu putem permite nici un pas înapoi, în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă./dsirbu/ Ca atare, se impune prelungirea strării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi noi reglementări care să permită autorităţilor publice să intervină decisiv şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepţionale, sunt necesare prevederi care să faciliteze funcţionarea neîntreruptă a administraţiei publice, a justiţiei şi a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esenţiale pentru populaţie, stat şi operatorii economici. Astfel, în mod evident, şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ. Se organizează în măsura posibilităţilor activităţi didactice online. Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că guvernul va lua toate măsurile, astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor, prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate. Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi. Am adăugat în decret, însă, o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturală pe pieţele regiolane. În acest caz, guvernul va lua măsurile necesare, astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator. În decretul emis astăzi, am menţinut măsura ca pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă până la demitere împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor./ovidiu/ Decretul menționează explicit și posibilitatea ca pe durata stării de urgență, managementul unităților sanitare publice civile să poate fi asigurat de către personalul detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgență. Un alt domeniu pe care am ținut să îl consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile, astfel în această perioadă este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale pentru copii și adulți cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile publice și private. Este însă permis ca aparținătorii sau reprezentanții legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poate transfera la propriul lor domiciliu sau reședință, dacă își asumă pe propria răspundere că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora. În domeniul justiției, activitatea de judecată continua numai în cauzele de urgență deosebită. În domeniul transporturilor și infrastructurii, guvernul stabilește condițiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători și de marfă, astfel încât să fie asigurate cu prioritate protecția populației și a bunurilor. De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor de comunicații electronice și de a evita posibilele situații de întrerupere a traficului în rețelele publice de comunicații electronice./aburtica/ Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri obligatorii pentru a depăși cu pierderi cât mai puține criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul cu responsabilitate la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri. Cu toții vrem să ne recâștigăm viața pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricții. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi și libertăți, dar care salvează vieți. Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să ignore reglementările autorităților. Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri, îi păcăliți pe cei dragi vouă, pe copiii, părinții și bunicii voștri pe care îi puneți în pericol pentru că nesocotiți măsuri luate pentru protejarea vieții voastre și a semenilor voștri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră și mai departe a celor dragi. Nu vă expuneți și nu îi expuneți pe cei de lângă voi! Fiți responsabili și solidari! 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere și neputință, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă. Dacă restricțiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieți. În vremurile acestea, toți, repet, toți suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorități. Criza aceasta nu poate fi depășită decât împreună. Vreau să mă adresez acum în mod special medicilor și personalului medical./mnecula/ Vă mulţumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă şi noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră.
Dragi români, în mod inevitabil, restricţiile severe destinate protejării sănătăţii cetăţenilor au afectat sectoare economice întregi. Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor, dar şi al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucţiei economice şi sociale a României după ce vom depăşi această criză. Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti şi implementa aceste măsuri. Orice criză, oricât de dificilă ar fi, aduce cu sine şi oportunităţi. Vom avea şansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari şi hotărâţi ca împreună să construim cu adevărat acea ţară pe care ne-o dorim. Doar uniţi putem trece cu bine peste această perioadă dificilă. Vă doresc multă sănătate!/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie

* * * *

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea emite un nou decret pentru prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis este așteptat să emită un nou decret de prelungire a stării de urgență cu încă 30 de zile. Şeful statului preciza că această decizie este necesară pentru a ţine evoluția epidemiei sub control. Documentul ar trebui emis astăzi, întrucât expiră perioada stabilită inițial. Potrivit Constituției, starea de urgență poate fi prelungită de câte ori este nevoie, dar numai cu încuviințarea Parlamentului, care trebuie să dea un vot în termen de cel mult 5 zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial. Relatează reporterul RRA Oana Bâlă.
Reporter: Şeful statului a avertizat în repetate rânduri că nu este momentul ca românii să se relaxeze și să ignore indicațiile autorităților, pentru că, potrivit experților din domeniul medical, evoluția epidemiei de COVID-19 depinde de modul în care cetățenii respectă măsurile impuse de către guvernanți. Președintele României a tras atenția că, dacă aceste indicații nu vor fi urmate, este posibil ca țara noastră să aibă o creștere foarte mare a cazurilor de infecție, la fel ca Italia sau Spania.
Klaus Iohannis: Va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În acest fel, am solicitat guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. Vom elabora textul decretului și voi emite un nou decret, care va prelungi starea de urgență cu încă o lună de zile. Această perioadă este absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control.
Reporter: Potrivit prevederilor constituționale, starea de urgență instituită de președintele României poate fi prelungită de câte ori este nevoie, cu perioade de 30 de zile, și de fiecare dată procedura are nevoie de aprobarea Parlamentului. Legea fundamentală mai prevede că, o dată cu prelungirea stării de urgență, șeful statului poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia, în funcție de evoluția situațiilor de pericol./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie