Şansa de a ne infecta cu coronavirus este legată nu numai de respectarea măsurilor de igienă

Şansa de a ne infecta cu coronavirus este legată nu numai de respectarea măsurilor de igienă, ci şi de modul în care funcţionează creierul nostru. Psihologul Serghei Lang descrie comportamentul periculos şi nepericulos în timpul unei pandemii. Din punct de vedere psihologic, persoanele care se consideră invincibile sunt de fapt cele mai vulnerabile la infecţie. Lang a explicat că atunci când ne repetăm că virusul nu are cum să ne afecteze, corpul începe să creadă acest lucru şi exclude, treptat, mecanismele de protecţie. „Atunci când cineva consideră că nu are cum să se îmbolnăvească, instinctul de autoconservare nu mai funcţionează. Această persoană poate să nu remarce apariţia unor semne periculoase. Chiar dacă are simptome de coronavirus, se poate gândi că nu este vorba despre nimic special şi poate să nu ia măsuri. Încrederea oarbă că nimic rău nu se poate întâmpla este periculoasă”, a subliniat psihologul. Pe de altă parte, îngrijorarea accentuată nu duce la nimic bun. „Există reversul medaliei, atunci când oamenii intră în panică şi devin paranoici, temându-se permanent că se vor infecta. Unii pot fi convinşi că au simptomele bolii. Gândul că vă veţi infecta în mod cert acţionează la nivel psihomatic. Astfel, vă expuneţi unei stări permanente de stres, care ucide sistemul nervos, iar forţele de rezistenţă ale corpului scad din nou. Poziţia optimă este de a respecta recomandările făcute de medici. Trebuie să vă spălaţi des pe mâini, să păstraţi distanţa faţă de alţi oameni şi să nu vă gândiţi permanent la ceea ce este mai rău. O persoană în stare de stres atrage bolile. Dacă doriţi să fiţi sănătoşi, gândiţi pozitiv şi respectaţi regulile”, recomandă psihologul Serghei Lang./ddaniela

(www.dnesplus.bg – 15 aprilie)