BLOOMBERG: Epicentrul estic al epidemiei din UE se ridică la arme din cauza unui ritual de Paște al luminii

Președintele își critică guvernul aliat din cauza planului de Paște; ritualul declanșează prima ceartă dintre Iohannis și premierul Orban.

BLOOMBERG (SUA), 15 aprilie 2020 – Guvernul României a devenit ținta tirurilor pentru că s-a înțeles cu Biserica Ortodoxă să permită desfășurarea unui ritual popular de Paște în acest weekend, sub supravegherea poliției.
În prima sa neînțelegere cu premierul său aliat, Ludovic Orban, președintele Klaus Iohannis a îndemnat guvernul să reconsidere înțelegerea care ar permite ca voluntarii Bisericii și polițiștii se meargă din clădire în clădire oferind oamenilor cuminecătură și lumânări aprinse de la o flacără sacră.
Disputa survine în condițiile în care țara de la Marea Neagră se luptă cu cel mai mare bilanț al deceselor de Covid-19 din aripa orientală a UE. Iohannis a prelungit starea de urgență cel puțin până la mijlocul lui mai, iar guvernul a plasat trei spitale sub comandă militară din cauza focarelor de infecție în rândul personalului. Numărul deceselor s-a ridicat la 362 miercuri, cu 7.216 de cazuri confirmate.
„Vă spun să stați acasă, ori altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a declarat Iohannis. „Probabil că în spatele acordului au existat intenții bune. Dar a fost greșit înțeles, întrucât mulți români au crezut că înseamnă o relaxare a restricțiilor. Nu înseamnă.”
Cu toate că țara de 20 de milioane de locuitori a fost printre primele din UE care au impus măsuri de carantină, ea nu prea reușește acum să împiedice noi contagieri după ce sute de mii de români s-au întors acasă de la munca în străinătate în epicentre ale pandemiei precum Italia și Franța.

Poliția refuză

Mai mulți lideri de partide din opoziție le-au cerut lui Iohannis și guvernului să ia în considerare relaxarea restricțiilor pentru repornirea economiei grav avariate, înainte de alegerile locale și generale programate mai târziu în cursul acestui an.
Acordul cu Biserica a fost încheiat pentru a împiedica oamenii să sfideze restricțiile și să se îngrămădească în biserici cu ocazia sărbătoririi Paștelui ortodox, duminică, a declarat ministrul de interne Marcel Vela.
Dar chiar dacă Orban a declarat că echipe de polițiști vor asigura respectarea regulilor de distanțare socială, polițiștii înșiși au cerut să se renunțe la așa-zisa „împărțire a luminii și pâinii”.
„Le cerem să reconsidere acestă decizie incompetentă”, a declarat pentru Digi24 TV Dumitru Coarna, șeful celui mai mare sindicat al polițiștilor. „Ne aflăm într-o situație foarte complicată și o asemenea măsură ar putea dubla ori tripla rata infectării. Acest acord este foarte rău pentru polițiști și cetățeni.”
Articol de Andra Timu și Irina Vilcu
https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-04-15/eu-s-eastern-virus-hotspot-up-in-arms-over-easter-light-ritual

Traducere: Andrei Suba/asuba/abuzoian