Noi reguli pentru carantină și izolarea la domiciliu

Autoritățile au stabilit noi reguli pentru carantină și izolarea la domiciliu. Documentul care le reglementează a fost publicat ieri Monitorul Oficial. Pe lângă carantina instituționalizată într-o unitate medicală, s-a introdus și carantina la domiciliu, diferită de izolarea la domiciliu.
Reporter: Adriana Turea – Carantina la domiciliu se face doar în situația în care spațiul permite acest lucru sau în condiții de separare completă de restul locatarilor din același domiciliu. Pentru aceasta este nevoie de o declarație pe propria răspundere. Acest tip de carantină se adresează persoanelor pozitive asimptomatice care până acum erau internate în spital. Durează 14 zile și persoanele aflate în această situație au obligația să anunțe medicul de familie data la care au intrat în carantină, prin mijloacele de transmitere la distanță. Persoanele aflate în carantină vor fi monitorizate zilnic din punct de vedere medical și al respectării condițiilor de carantină. Direcțiile de Sănătate Publică din România eliberează la ieșirea din carantină un aviz epidemiologic. Acesta va fi trimis prin suport electronic medicului de familie, care, pe baza avizului, va elibera concediul medical. O altă regulă nouă este că persoanele care au ieșit din izolare la domiciliu și au nevoie de concediu medical completează o declarație pe proprie răspundere, pe care o trimit medicului familie, iar certificatul de concediu medical îl pot primi de la acesta atât pe hârtie cât și în format electronic.#HUN/amirea/denisse

RRA – 16 aprilie