Revista presei internaționale, 20 aprilie 2020

Paștele este sărbătorit într-un mod cu totul neașteptat în acest an, consemnează presa internațională. Peste 260 de milioane de creștini ortodocși au fost nevoiți să stea acasă, fără a se putea reuni cu rudele și prietenii, iar preoții au oficiat slujbele în bisericile goale, din cauza restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, menționează Euronews și ABC News. În Grecia, autoritățile au recurs chiar la folosirea dronelor pentru a se asigura că sunt respectate interdicțiile de adunare și de circulație în noaptea de Înviere, notează The Guardian.

În același timp, într-o efuziune de solidaritate, artiștii vizuali din întreaga lume și-au unit talentul pentru a transmite un mesaj de speranță, dar și pentru a aduce un omagiu eroilor din prima linie în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, notează Corriere della Sera. Sub egida „One World. One Heart”, 46 de artiști au fost invitați să creeze animații 3D cu o durată de 10 secunde, pornind de la același model vizual: o inimă. Lucrările au fost, apoi, montate într-un singur videoclip, care a fost proiectat simultan pe fațadele clădirilor din întreaga lume, printre care Paris, Moscova, Seattle și Monterrey, detaliază ziarul italian. La București, animațiile au fost afișate vineri pe clădirea Palatului Parlamentului și oferite în direct pe internet.

În SUA, președintele Donald Trump le-a trasat guvernatorilor o foaie de parcurs pentru redresarea economiei afectate de pandemia de coronavirus, anunță revista Time. Trump a subliniat necesitatea unei reluări etapizate a activităților, acolo unde se fac testări intense și unde se înregistrează o scădere a cazurilor de infectare, adaugă Time. Donald Trump pariază întotdeuna pe cifre, pe recorduri și pe superlative, iar asta demonstrează și decizia pe care tocmai a anunțat-o, de a scoate America din blocaj, comentează Stern din Germania. Pentru prezentare, el a lansat chiar și un nou slogan, „Să deschidem din nou America”, încadrându-l în șablonul celorlalte două – „Să facem din nou America măreață” și „Să păstrăm America măreață”, scrie Stern.

Și în Europa unele țări au în vedere relaxarea măsurilor restrictive, însă Organizația Mondială a Sănătății a atenționat asupra faptului că pericolul nu a trecut, notează EUObserver. În plan economic, Uniunea Europeană susține o flexibilizare a normelor privind capitalurile băncilor, pentru a le ajuta să continue creditarea gospodăriilor și a micilor afaceri, menționează EUObserver. În schimb, de la Paris, președintele francez Emmanuel Macron a susținut că UE s-ar putea prăbuși dacă Bruxelles-ul nu vine în ajutorul economiilor sale cu sute de miliarde de euro, reține Daily Express. Macron a subliniat că Bruxelles-ul nu are altă opțiune decât aceea de a stabili un fond de salvare care să permită statelor membre să împartă cu vecinii mai bogați greutatea datoriilor provocate de pandemia de coronavirus, citează Daily Express. Criticând modul în care a reacționat UE, Macron a declarat pentru Financial Times că blocul comunitar se confruntă cu un “moment al adevărului“ și că trebuie să demonstreze că nu este o simplă piață economică unică. Parisul speră să obțină crearea unui fond al UE de 400 miliarde euro, menit să asigure asistența venită din partea Băncii Centrale Europene, explică ziarul britanic și adaugă că Roma și Madridul au pledat pentru un plan care, cu sprijinul unor economii din cadrul zonei euro, să reducă efectele economice ale blocajelor survenite. Pe de altă parte, UE ar trebui să aibă o autonomie strategică în producția de elemente esențiale, a declarat comisarul european pentru comerț, Phil Hogan, pe fondul preocupărilor legate de dependeța pea mare de China și India, scrie EUObserver.

Economia Chinei s-a contractat cu 6,8 % în primul trimestru din 2020, anunță CNBC. Epidemia de coronavirus a produs în China un șoc economic fără precedent din epoca maoistă, care confirmă amploarea impactului economic al Covid-19, care a paralizat activitatea vreme de multe săptămâni și continuă să afecteze repornirea, analizează Le Figaro. Această prăbușire a activității trezește îndoieli privind capacitatea Beijingului de a-și menține obiectivele de creștere anuală de 5,5% prezentate în continuare de presa oficială, precum China Daily, sau chiar de prevenire a unei recesiuni, în situația în care FMI a coborât previziunile sale de creștere pentru 2020 cu 1,2%. Această cifră este considerată necesară pentru a respecta vechea promisiune a regimului de a dubla PIB chinez la sfârșitul acestui deceniu, o miză politică sensibilă pentru Xi, campionul renașterii chineze, detaliază Le Figaro. Economia chineză face față unei super-presiuni de scădere, avertizează cotidianul chinez Global Times, referindu-se în special la constrângerile persistente care afectează viața cotidiană, pentru a preveni o revenire a epidemiei, dar și la riscurile financiare, în special lipsa de lichidități, care se adaugă reducerii cererii mondiale.

Cristina Zaharia, RADOR