Faza 2: Din 4 mai, 2,8 milioane de italieni se vor întoarce la muncă

„Următorul pas va mobiliza între 2,7 și 2,8 milioane de italieni”, în urma deciziei luate în aceste ore de Guvernul de la Roma, reunit în videoconferință cu grupul de lucru condus de Vittorio Colao. Sunt muncitori care se alătură celor care lucrează deja în timpul crizei de coronavirus în activitățile considerate esențiale pentru înfruntarea situației de urgență. Managerul i-a prezentat premierului un document (cinci pagini însoțite de diapozitive) care evidențiază cerințele necesare pentru ca țara să repornească. Printre primele, necesitatea imediată a unui protocol pentru transportul public, având în vedere că 15% dintre muncitorii din industria manufacturieră și din construcții îl folosesc pentru a merge la muncă.
Apoi, este necesară actualizarea protocolului de securitate semnat împreună cu sindicatele pe 14 martie. Și, mai presus de toate, există necesitatea de a avea la dispoziție echipament personal de protecție, care în acest moment valorează mai mult decât o aplicație. Comisarul Domenico Arcuri a anunțat că în prezent sunt livrate patru milioane de măști pe zi, însă sunt necesare șapte milioane.
„Cei care au totul pot porni imediat, deja din 27 aprilie”, este propunerea lui Colao. Dar în discuțiile dintre miniștri se încearcă să se stabilească ce înseamnă totul: spații, măști, schimburi de tură potrivite pentru distanțare, transporturi care evită aglomerația.
Discuția s-a blocat, apoi, asupra prețului măștilor: ar trebui să fie reglementat? Este nevoie de un preț politic? Unii miniștri consideră că este necesar, dar aceasta ar fi o complicație suplimentară.
Întâlnirea importantă a fost anunțată de ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Paola De Micheli (PD), la emisiunea „Circo Massimo” de la Radio Capital. „Astăzi, Guvernul face „evaluările generale” pentru a decide dacă redeschiderea treptată a activităților va începe din 4 mai, explicând că va fi „o evaluare colegială aprofundată, atât în baza problemelor de sănătate, cât și asupra modalităților prin care italienii doresc să revină la muncă”.
În ceea ce privește ajutoarele europene, ministrul nu are nicio îndoială: „Fără condiționări, aș lua cele 37 de miliarde de euro din MES. Ieri toate grupurile, în afară de Ligă, au amintit că trebuie să luăm acei bani fără condiții”./oavram/gpodea
(https://www.repubblica.it – 22 aprilie)