Şapte noi decese din cauza coronavirusului, anunţate de Grupul de Comunicare Strategică

Şapte noi decese din cauza coronavirusului s-au înregistrat în ultimele ore în România, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba de patru bărbați și de femei, cu vârste cuprinse între 54 și 92 de ani, din județele Bacău, Galați, Neamț și Botoșani. Bilanțul ajunge astfel la 608 decese. Potrivit ultimei raportări, sâmbătă au fost înregistrate mai puține cazuri noi de îmbolnăvire față de ultima raportare, respectiv 218, numărul total al persoanelor contaminate ajungând la 10.635. 235 de pacienți erau internați la terapie intensivă iar până acum 2.890 de pacienți au fost declarați vindecați./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie