Coafezele şi frizerii din întreaga Italie protestează

Frizeri, cometiciene, tatuatori, manichiuriste: un întreg sector, cel al frumuseții și al îngrijirii corporale, este deja pe baricade după decizia, anunțată duminică seara de premierul Giuseppe Conte, de a amâna redeschiderea saloanelor și a centrelor de înfrumusețare până la data de 1 iunie. O amânare care, aşa cum estimează asociaţia Confartigianato, îi va costa pe profesionişti 1.078 de milioane de euro.
Furia traversează întreaga peninsulă: din Sicilia, unde președintele Federației Autonome a Întreprinderilor Mici (Fapi), Gino Scotto, se teme de riscul unor „revolte sociale”, până în Veneto, unde doi coafori s-au legat cu lanţuri în semn de protest în fața vitrinelor salonului lor din centrul orașului Padova. „Avem cheltuieli de 60 de mii de euro – spune unul dintre ei la microfoanele unui post de televiziune local – și ei ne trimit 600 de euro”. „Suntem disperați, iar acum există și cei care sunt gata să facă gesturi nebunești”, spune Romina Paludi, din Roma, în vârstă de 37 de ani, directorul tehnic al unui centru de înfrumusețare din via di Santa Maria din Monticelli. Acum o lună a avut ideea de a publica online o petiție pentru a cere guvernului să intervină în sprijinul breslei. „Datorită rețelei create, am reușit să strângem aproape 17.000 de semnături”, explică ea. Problemele sunt aceleași pentru toată lumea şi cerem cu toţii să putem începe munca imediat, în condiţii de siguranță. „Nu avem bani pentru chirii, nici lichidități pentru a continua cu protocoalele de igienizare, care, printre altele, încă nu ne-au fost comunicate, ca să nu mai spunem că furnizorii au mărit mult prețurile materialelor necesare pentru redeschidere, începând cu măştile“. „Nu ne făcuserăm multe iluzii, însă am sperat cel puțin că ne vor permite să deschidem pe 18 mai, în schimb a sosit doar o nouă amânare”, spune Romina. „Conte? Nici măcar nu-l mai pot numi prim-ministru, ajutorul de şomaj nu a ajuns la nimeni, iar în decretul Cura Italia nu au inclus o măsură care să prevadă îngheţarea ratelor pentru închirierea pe termen lung a echipamentelor”. „Doar câţiva dintre noi au primit cei 600 de euro ai INPS”. O măsură care, după cum spune Romina, este o insultă pentru o categorie care „de una singură valorează 5,3% din PIB-ul italian”. „Concluzia este tranşantă. Este o ruşine, ca să nu mai vorbim de împrumuturile pe care le-au propus societăţilor: va trebui să le restituim acești bani”. „Pentru mulți dintre noi, scenariul va fi unul singur: falimentul”. „Din păcate – continuă reprezentanta categoriei – obloanele noastre nu se vor mai ridica și vom fi adăugați pe lista celor care se sprijină pe umerii guvernului cu venituri de cetățenie”. Deputatul Forza Italia, Benedetta Fiorini, vorbește despre 105 mii de întreprinderi aflate în pericol în rândul hair sttyliştilor, frizerilor și al saloanelor de înfrumusețare. „Peste 500 de mii de angajați – se plânge pe Twitter parlamentarul italian – nu au văzut un euro și au impozite și chirii de plătit”. „Rezultatul va fi o creștere a muncii la negru”, anticipează Romina. Există riscul ca disperarea să-i determine pe mulți să-și „împacheteze lucrurile și să meargă să muncească de-acasă”. Cu riscul, deloc mic, de a apărea exact ceea ce teme guvernul: „O nouă creștere a curbei de contagiune”./cpaunel/ddaniela

(https://www.ilgiornale.it/news/cronache/parrucchieri-rivolta-nord-sud-siamo-disperati-e-pronti-gesti-1858535.html)