Irina Rimes lansează videoclipul piesei „Băiatul meu frumos”, care a fost realizat din momente din cadrul turneului COSMOS

Irina Rimes este în permanență aproape de fanii ei și le aduce o piesă sensibilă, al cărei clip a fost realizat din momente emoționante din cadrul turneului COSMOS, Băiatul meu frumos. Piesa este despre cei care trăiesc aceeași pasiune ca artista și simt fiecare vibrație din concertele ei și-i este dedicată omului care și-a pus amprenta asupra Irinei și a universului ei.

„Am avut parte pe scenă de cele mai strălucite momente din viața mea de până acum alături de oamenii care mi-au devenit frați și surori. Scena este locul unde nu avem altă credință decât MUZICA, respiram și trăim din tot ceea ce creăm împreună și asta ne unește. Videoclipul piesei “Băiatul meu frumos” aduce omagiu oamenilor cu care împărtășesc aceeași pasiune pe aceeași scena cu mine. “Băiatul meu frumos” este dedicată omului care m-a reînviat, care a fost un întreg moment al vieții mele și in jurul căruia mi s-a învârtit universul pana când a ajuns la ceea ce este acum. Vreau sa îi mulțumesc acestui om, acestei iubiri, care m-a înființat și desființat ca sa ajung la esența sentimentului de dragoste pentru muzică.

Vreau sa urmăriți acest videoclip și să simțiți ce simțim noi atunci când suntem pe scenă. Vreau sa simțiți ce simt și eu atunci când cânt alături de ei”, a declarat Irina Rimes.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes – text și linie melodică, Damian Rusu –  producție, Andi Bănică – backing vocal.