România a fost condamndată de CEDO din cauza poluării cu praf din București

România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiție din cauza poluării cu praf din București. Instanța a reținut că autoritățile nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin și că nu au luat măsuri pentru combaterea poluării, așa cum s-a angajat ţara noastră prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a reclamat în justiție că valorile limită pentru concentrațiile de particule de praf PM10 au fost depășite sistematic în București, în perioada 2007-2014 inclusiv. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a stabilit și o amendă pe care ar trebui să o plătească țara noastră pentru că a încălcat legislația europeană, ci doar a cerut autorităților române să respecte acest cadru legal. Ministrul mediului, Costel Alexe, spune că responsabilitatea pentru această condamnare a României revine Primăriei București, pentru că aceasta este autoritatea care pune în aplicare planurile de management pentru calitatea aerului. El susține că primăria trebuie să urgenteze măsurile, în caz contrar, România ar putea fi sancționată cu amenzi de milioane de euro.
Costel Alexe: Condamnarea Curţii Europene de Justiție este motivată de nerespectarea în mod sistematic și constant de către Primăria Municipiului București a valorilor limită anuale pentru concentrațiile de PM10 din București, dar și pentru lipsa de intervenție punctuală în zile de creșteri, intervenții care să scurteze perioada de timp a depășirilor de PM10 în aerul din Capitală. Nicio avertizare a noastră nu a fost urmată de măsuri imediate ale Primăriei Municipiului București pentru reducerea poluantului și scurtarea timpului în care acesta a stat în atmosferă în concentrații depășite.
Realizator: Nu există până acum o reacție a Primăriei Capitalei la știrea condamnării României pentru lipsa măsurilor de combatere a poluării cu praf în București./ilixandru/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie