Partidul Comunităţii Maghiare din Slovacia protestează împotriva declaraţiei antimaghare a lui Klaus Iohannis

Într-o scrisoare adresată Ambasadei României de la Bratislava, Partidul Comunităţii Maghiare (MKP) din Slovacia şi-a exprimat protestul împotriva declaraţiei antimaghare a lui Klaus Iohannis, pe care preşedintele României a rostit-o în legătură cu poiectul legii referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc – se arată într-un comunicat al MKP, remis vineri Agenţiei de Presă MTI. În respectiva scrisoare, MKP a condamnat cu fermitate şi a considerat iresponsabilă şi o manipulare periculoasă declaraţia preşedintelui României, în care Klaus Iohannis a acuzat Partidul Social Democrat că „ar da Ardealul ungurilor”. În scrisoarea semnată de preşedintele executiv al MKP, Péter Őry, această formaţiune politică îşi exprimă solidaritatea „cu comunitatea maghiară din România, cu toţi cetăţenii şi factorii politici responsabili din România, respectiv cu Guvernul Ungariei, care a fost atras în această manipulare periculoasă”. Péter Őry a precizat: „Ieşirea lui Iohannis aminteşte guvernarea Meciar-Slota, cea mai grea perioadă pentru maghiarii din Slovacia, când conducerea acestei ţări a anatemizat nu numai o comunitate naţională, ci actorii publici democratici din Slovacia solidari cu această comunitate”. Utilizarea unei retorici toxice anti-minorităţi şi anti-Ungaria în actuala situaţie de criză, care a cauzat o serioasă instabilitate socială, poate avea consecinţe imprevizibile – a accentuat liderul MKP. Péter Őry a adăugat: MKP îşi exprimă speranţa că şi în România, la fel cum s-a întâmplat şi Slovacia, vor ieşi din viaţa publică „acei aventurieri politici care, orbiţi de propriile interese, nu sunt în stare să acorde nici măcar o minimă garanţie pentru păstrarea păcii sociale”./ademeny/ilapadat

(MTI – 1 mai)