Grupul Berkshire Hathaway, al lui Warren Buffet, şi-a vândut toate acţiunile deţinute la cele mai mari companii aeriene americane

Miliardarul american Wareen Buffet a declarat că grupul său Berkshire Hathaway şi-a vândut toate acţiunile deţinute la cele mai mari patru companii aeriene americane. Dl Buffet a spus că a pierdut o sumă considerabilă în urma acestor tranzacţii, care s-au adăugat unei pierderi trimestriale record pe care a anunţat-o în cadrul reuniunii anuale a acţionarilor. Warren Buffet este optimist că economia americană îşi va reveni după pandemie, însă acest optimism nu include şi industria aeronautică. Adresându-se acţionarilor în cadrul unei videoconferinţe, el a spus că a greşit când a investit în acel sector, adăugând că nu crede că mai există vreo speranţă. „Practic” – a spus Warren Buffet – „am oprit călătoriile în această ţară„. „Prea multe companii au prea multe avioane, mai ales în condiţiile în care se preconizează că volumul călătoriilor va fi mult redus în următorii trei sau patru ani„. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 mai, ora 6:03)/opopescu/aionescu