Interviu al premierului britanic, în care se referă la planurile de urgenţă elaborate pentru eventualitatea decesului său

Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că luna trecută au fost elaborate planuri de urgenţă pentru eventualitatea în care el ar fi murit de COVID-19. Într-un interviu acordat unui publicati britanice, el a dezvăluit cât de bolnav a fost. În acest interviu, Boris Johnson a descris momentele în care „indicatorii continuau să evolueze în direcţie greşită”, referindu-se la starea sănătăţii sale care continua să se agraveze. „Am fost pe deplin conştient şi în deplină cunoştinţă de cauză în legătură cu ceea ce se întâmplă”, a afirmat premierul, „dar acel moment a survenit când erau 50% şanse să mi se introducă o sondă în trahee„. Acest lucru ar fi însemnat că premierul urma să fie plasat într-o stare de comă indusă. „Începeau să se gândească la modul în care urmau să prezinte această situaţie. A fost un moment dur, nu voi nega acest lucru„. Premierul a descris îngrijirile pe care le-a primit drept „remarcabile”./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 mai