Echipa militară care a gestionat activitatea Spitalului Județean din Deva și-a încheiat misiunea

Echipa militară care a gestionat activitatea Spitalului Județean din Deva și-a încheiat misiunea și a predat, astăzi, conducerea, unei echipe manageriale civile. La preluarea conducerii, pe 8 aprilie, situația era extrem de dificilă, mai multe cadre medicale fiind confirmate cu COVID-19, iar spitalul intrase în carantină. S-a dispus dezinfecția în toate spațiile interioare și exterioare ale spitalului și configurarea circuitelor funcționale. Cinci zile mai târziu, unitatea devenea operațională și avea capacitatea de a gestiona toate solicitările de internare a pacienților infectați cu noul coronavirus. De la ieșirea din carantină și reluarea activității, nu au mai fost înregistrate cazuri de infectare rândul personalului medical, iar de la 1 mai, numărul pacienților vindecați externați a depășit constant numărul celor internați, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării./ilixandru/sdm2/denisse

RRA – 7 mai