Impactul pandemiei de coronavirus asupra naturii

Directorul Centrului Național pentru Tehnologie și Investiții din Rusia, Stanislav Pisarev, a vorbit despre impactul pandemiei de coronavirus asupra mediului. „Mai mult de jumătate din populația planetei se află în autoizolare. Multe întreprinderi şi-au oprit activitatea, avioanele zboară mult mai puțin, transportul public a fost redus semnificativ. Impactul pandemiei de coronavirus s-a extins rapid în toate domeniile de activitate. În ceea ce privește circulaţia mașinilor, probabil că ați observat că nu mai există blocaje în trafic și că există foarte puține mașini pe străzi”, a declarat expertul rus, citat de publicaţia „Argumentî.ru”.
După cum a menționat Pisarev, situația generată de pandemia de coronavirus a contribuit la reducerea cererii de transport și, în consecință, emisiile de gaze în atmosferă au scăzut. Potrivit expertului, pandemia, deși temporar, a oprit activitatea omului, transportul, industria și consumul. „Acesta este doar un răgaz pentru natură, o gură de aer, deoarece în viitor totul va începe să revină la cursul său firesc„, a adăugat el.
Într-un interviu acordat Nation News, ecologistul rus, care este reprezentant al Organizației Green Patrol, Roman Pukalov, a evaluat impactul pandemiei de coronavirus asupra mediului din Rusia, subliniind beneficiile. „Fabricile au fost închise, iar străzile golite, ca măsură a autorităților ruse de a opri răspândirea coronavirusului. Locuitorii au fost și ei izolați în case, iar numeroase orașe au fost sigilate într-o încercare disperată de a opri infectările. Deși economia mondială pare să fi încetinit din această cauză, există și un beneficiar neașteptat al acestei contracții economice și industriale – Planeta. Numărul de zile cu o calitate bună a aerului a crescut. Aerul a devenit mai curat nu doar în Rusia, ci pe întreg globul. Imagini din satelit făcute publice de NASA și de Agenția Spațială Europeană arată o diminuare considerabilă a emisiilor de dioxid de azot în toate metropolele lumii. Această substanță este eliberată în atmosferă prin emisiile de eșapament și prin cele ale centralelor electrice și fabricilor. Norul de gaz toxic vizibil deasupra marilor centre industriale aproape că a dispărut, după aceste două luni de carantină„, a precizat ecologistul rus Roman Pukalov.(www.russian.rt.com – 8 mai)/vdraguta/dsirbu