Mai multe localităţi şi zone din România au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local

Mai multe localităţi şi zone din România au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local. Între acestea se numără Centrul Istoric din Oradea, Lacu Sărat din Brăila, dar şi localităţile Tăşnad, Ocnele Mari, Tăuţii Măgherăuş şi Jucu. Decizia a fost luată de guvern la iniţiativa Ministerului Economiei, care precizează că toate localităţile cu acest statut vor beneficia de un punctaj sporit în obţinerea de finanţări pentru proiectele regionale. Astfel, ar putea fi construite noi unităţi de cazare cu fonduri europene, fapt ce va contribui la creşterea numărului de turişti din ţară şi din străinătate, mai precizează Ministerul Economiei. Până în acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai