Franţa prelungeşte starea excepţională până la data de 10 iulie

Sâmbătă seara, cu doar două zile înainte de expirarea termenului pentru ridicarea treptată a carantinei, parlamentul francez a decis prelungirea stării excepţionale din cauze medicale până la data de 10 iulie. Între timp, ministerul sănătăţii a semnalat că numărul persoanelor decedate ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus a crescut în ultimele 24 de ore cu 80. Creşterea înregistrată este însă cea mai mică de la începutul lunii aprilie. În Franţa, începând cu 1 martie, 26.310 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID – 19, dar în ziua precedentă au murit doar 4 persoane în azile de bătrâni, celelalte 76 au decedat în spitale. Sâmbătă seara în spitalele din Hexagon au fost tratate 22.614 persoane. Cifra aceasta este cu 110 mai mică decât cea de vineri, dar şi sâmbătă au fost spitalizaţi 265 de pacienţi. Dintre bolnavii de coronavirus 2812 sunt conectaţi la apatate de ventilaţie, ceea ce este cu 56 mai puţin decât au fost cu 24 de ore înainte, cu toate că secţiile de terapie intensivă au mai primit 38 de pacienţi în această perioadă. De la izbucnirea epidemiei, 95.829 de persoane au fost spitalizate, dintre care mai mult de 56.000 s-au vindecat şi au fost externate.

Ministerul sănătăţii avertizează că virusul este în continuare activ şi se răspândeşte în toate regiunile ţării, motiv pentru care autorităţile au făcut apel la respectarea distanţei sociale şi a tuturor măsurilor de protecţie, chiar şi după ce măsurile de carantinare vor fi relaxate. Franţa are o populație de 67 milioane de locuitori. Unele regiuni – marcate cu culoarea roşie – sunt mai afectate de virus decât celelalte – marcate cu culoarea verde. În zonele roşii – unde trăiesc 27 de milioane de oameni – şi după ridicarea carantinei vor rămâne în vigoare reguli mai stricte decât în zonele verzi.

Parlamentul – pe baza raportului ministerului sănătăţii – a adoptat decizia de prelungire a stării excepţionale din motive medicale instituită în 24 martie până în 10 iulie. Textul hotărârii reprezintă un compromis între putere şi opoziţie, având în vedere că deputaţii opoziţiei şi-au exprimat îngrijorarea pentru limitarea drepturilor civice. La dezbaterea din parlament a fost prezent şi preşedintele Emmanuel Macron, care a declarat că va solicita opinia Consiliului Constituţional în ce privește hotărârea legislativului pentru ca acesta să stabilească dacă prevederile acesteia sunt sau nu conforme cu constituţia. Hotărârea respectivă are şapte articole şi în esenţă se referă la prelungirea stării excepţionale şi autorizează guvernul să adopte măsuri pentru combaterea epidemiei, şi să ia deciziile necesare pentru protejarea populaţiei şi după ziua de luni, când va începe ridicarea treptată a carantinei.

Cea mai aprinsă dezbatere în parlament între putere şi opoziţie a avut loc în legătură cu acele articole, care prevăd răspunderea penală a unor funcţionari – în primul rând a primarilor – în executarea măsurilor dispuse de guvern. Autorităţile trebuie să aplice măsurile de relaxare – inclusiv – reînceperea cursurilor şcolare, asigurând totodată şi protecţia populaţiei. Parlamentul a autorizat guvernul ca să creeze o bază de date a persoanelor contaminate cu coronavirus şi cu acele persoane cu care aceştia au intrat în contact direct, dar datele personale ale cetăţenilor nu pot fi păstrate mai mult de trei luni.

De luni francezii pot ieşi din case fără adeverinţe şi se pot deplasa pe o rază de 100 de kilomeri, distanță care se calculează de la domiciliul lor. Pot depăși acestă zonă doar dacă au probleme urgente şi posedă adeverinţe. Magazinele vor fi deschise, dar în Paris mall-urile, restaurantele, barurile, cafenelele, teatrele, cinematografele, muzeele mai mari şi arenele sportive rămân încă închise. În mijloacele de transport în comun purtarea măştilor va fi în continuare obligatorie. Guvernul recomandă munca de la domiciliu pentru cei care pot face acest lucru. Autorităţile preconizează că începând de luni 875.000 de persoane îşi vor relua munca în cadrul a 400.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.

Székely Ervin, Rador