În Vietnam au fost redeschise școlile, inclusiv pentru elevii de gimnaziu

Autoritățile vietnameze au verificat temperatura copiilor la intrarea în grădinițe și școlile primare, luni, când aceste unități școlare și-au reluat activitatea, după o perioadă de o lună de suspendare a cursurilor din cauza pandemiei de coronavirus. Săptămâna trecută, autoritățile vietnameze au decis redeschiderea parțială a altor școli, pentru elevii mai mari. Cu doar 288 de infecții și niciun deces din cauza COVID-19, această națiune din sud-estul Asiei nu a mai înregistrat niciun caz de transmitere comunitară timp de aproape 30 de zile, fiind în situația de a-și relua activitățile mult mai devreme decât majoritatea statelor din regiune. „Profesorii ne-au spus să folosim dezinfectante de mână și să nu ne atingem la școală”, declara un elev de clasa a V-a, Vu Tuan Phong, în fața unei școli gimnaziale din capitala Hanoi. Elevul și colegii săi au mers acasă la prânz, în contextul în care școala funcționează în regim de cursuri reduse ca durată. Redeschiderea școlilor este ultima etapă de ridicare a restricțiilor instituite de autoritățile vietnameze pentru limitarea răspândirii coronavirusului, însă zborurile internaționale, cluburile de dans și barurile de tip karaoke rămân în continuare suspendate. Școlile pentru elevii mai mari au fost redeschise săptămâna trecută. „În prezent, riscul COVID-19 în Vietnam este scăzut, ceea ce este un lucru bun, însă trebuie să rămânem vigilenți”, a declarat săptămâna trecută premierul Nguyễn Xuân Phúc./cstoica/sdm2
(www.reuters.com – 11 mai)