Forumul Cultural Austriac – proiecții de film online exclusive, ultimele zile

 Sunt renumiți în întreaga lume. Paul Celan și Daniel Spoerri, poet și respectiv artist vizual, au mai multe lucruri în comun decât s-ar putea crede. Între altele, rădăcinile românești, dar și faptul că operele lor au fost influențate și vorbesc despre momente de răscruce pentru societățile noastre, așa cum este cel pe care îl traversăm în momentul de față. În 2020, comemorăm cei 50 de ani trecuți de la sfârșitul lui Paul Celan; în același timp, aniversăm centenarul nașterii marelui poet și traducător, așa cum îl aniversăm și pe Daniel Spoerri, la cei 90 de ani de viață ai săi. Pentru a marca acest moment special, Forumul Cultural Austriac București propune, în exclusivitate pentru România, două filme documentare realizate de două importante regizoare austriece, Ruth Beckermann și Anja Salomonowitz. Aceste proiecții de film online sunt oferite publicului român cu sprijinul companiei Sixpackfilm și al Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale.

 Până pe 20 mai – „Die Geträumten/Cei visați” de Ruth Beckermann

 Rămășițele unei povești de dragoste – scrisori de ieri despre societatea noastră de azi. Cu ocazia Anului Paul Celan (care marchează un dublu eveniment – sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea poetului și traducătorului de origine română și comemorarea a 50 de ani la moartea sa), Forumul Cultural Austriac București vă oferă o proiecție online exclusivă a producției „Die Geträumten/Cei visați”, a binecunoscutei regizoare austriece de filme documentare, Ruth Beckermann.

 Puteți viziona „Die Geträumten/Cei visați” până pe 20 mai 2020, ora 23.00, în exclusivitate pe site-ul Forumului Cultural Austriac București. Filmul vă este oferit în versiune originală, în limba germană, cu subtitrare în mai multe limbi (daneză, engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, olandeză, spaniolă, suedeză – apăsați butonul CC al playerului și alegeți-vă limba preferată).

 Pentru mai multe detalii și pentru a viziona filmul – https://bit.ly/2Z34iwS

  Până pe 27 mai – „Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un dar” de Anja Salomonowitz

 

 

Omul care ascultă vocea obiectelor… Părinte fondator al „Nouveau réalisme” (a nu se confunda cu neorealismul), Daniel Spoerri este unul dintre cei mai mari şi mai influenţi artişti contemporani europeni. Cetăţean elveţian de origine română (născut la Galaţi, la 27 martie 1930), artistul are un parcurs ieşit din comun ce l-a condus prin numeroase etape de formare, de la baletul clasic la actorie, mimă, scenografie sau producţia de opere de artă, trecând prin gastronomie sau teoria artei. Celebrele sale „tablouri capcană” se află în toate marile muzee ale lumii – ele prezintă, vertical, colecţii de obiecte aflate într-un moment şi un context specifice (precum vesela, resturile de mâncare şi tot ce se mai poate afla pe o masă la finalul unui prânz, de exemplu), mărturii ale unei epoci, ale unui moment precis, oprit în loc şi extras din curgerea timpului. Cu ocazia aniversării a 90 de ani de la naşterea lui Daniel Spoerri, Forumul Cultural Austriac vă oferă proiecţia online exclusivă a filmului „Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un dar”, realizat în 2019 de regizoarea austriacă de film documentar Anja Salomonovitz.

 

Puteți viziona „Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un dar” până pe 27 mai 2020, ora 23.00, în exclusivitate pe site-ul Forumului Cultural Austriac București. Filmul vă este oferit în versiune originală, în limba germană, cu subtitrare în limbile engleză sau franceză (apăsați butonul CC al playerului și alegeți limba engleză sau limba franceză).

 

Pentru mai multe detalii și pentru a viziona filmul – https://bit.ly/3dK4N2R

 

 

Austrian Embassy Romania – Austrian Cultural Forum Bucharest