Urmează luni dificile pentru economia României şi pentru România, spune ministrul economiei

Uşoara creştere economică înregistrată de România la începutul acestui an a fost posibilă pentru că economia, în general, şi sectorul privat, în special, au răspuns perfect măsurilor implementate de Guvern, încă din februarie, pentru a reduce efectele pandemiei – scrie ministrul de finanţe într-o postare pe internet. Avansul în primul trimestru, faţă de perioada anterioară, a fost de 0,3% din Produsul Intern Brut, în timp ce estimările analiştilor indică în medie o scădere de aproape un procent. Florin Cîţu arată că acum toate prognozele pentru restul anului trebuie să pornească de la noile date, fiind de părere că cifrele avansate anterior erau prea pesimiste. Urmează luni dificile pentru economia României şi pentru România – atrage el atenţia, amintind că deficitul bugetar a fost crescut pentru a aloca mai mulţi bani pentru sănătate, şomaj tehnic, plata concediilor medicale, rambursarea de TVA anticipat, investiţii, iar acest deficit trebuie finanţat./eendrefy/sdm2

RRA – 17 mai