Reglementări pentru sectorul cultural prin OUG 70/2020

Dialog și responsabilitate. Aceste două principii au stat la baza oricărui demers al Ministerului Culturii în creionarea măsurilor pentru diminuarea impactului covid-19.

Săptămâna trecută am reușit, împreună cu Asociația Română a Organizatorilor de Evenimente, să oferim alternative pentru salvarea marilor evenimente culturale, care nu își mai pot desfășura activitățile în această vară, cu mare grijă față de efectele asupra fiecărui român. Prin OUG nr. 70/2020, sectorul cultural creativ va beneficia de următoarele reglementări:

  1. Prelungirea acordării indemnizației prevăzute în Ordonanța nr. 30/2020, la art. XI și articolul XV până pe 31 mai 2020.
  2. Posibilitatea refolosirii biletului deja achiziționat pentru evenimente sau festivaluri care erau programate în perioada 8 martie – 30 septembrie, pentru următoarea ediție sau transformarea în vouchere ce se pot folosi la alte activități culturale ulterioare.

În cazul în care voucherul nu este folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii până cel târziu la data de 30 septembrie 2021, organizatorul va rambursa toate sumele pe care le-a primit din partea consumatorului până la 31 decembrie 2021.

3.Instituirea unei măsuri temporare care privește impozitul pentru veniturile impozabile obținute din România de nerezidenți din activități desfășurate în domeniul organizării de evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale sau de divertisment, precum și din participarea efectivă la astfel de evenimente.

Ministerul Culturii i-a avut parteneri pe Premierul Ludovic Orban, Vicepremierul Raluca Turcan și Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, împreună cu echipele pe care le coordonează și care, analizând specificul activității și impactul acestor sectoare, au susținut nemijlocit demersul.