PSD va vota pentru încuviințarea stării de alertă, dar cu amendamente

Plenul Parlamentului dezbate astăzi, de la ora 15:00, hotărârea Guvernului prin care a fost declarată stare de alertă în România. Reprezentanții PSD au anunțat că vor vota pentru încuviințarea stării de alertă, dar cu amendamente. Printre acestea se numără excepții de la purtarea măștii de protecție, în special pentru persoanele care au probleme de sănătate. Starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, însă potrivit legii, care a intrat în vigoare acum două zile, dacă aceasta vizează întreg teritoriul țării este necesară încuviințarea Parlamentului, în termen de cinci zile. Printre măsurile prevăzute în hotărârea de Guvern, care reglementează starea de alertă se numără obligativitatea purtării măștilor, interdicția de a circula în localități în grupuri mai mari de trei persoane, care nu sunt din aceiași familie, interzicerea mitingurilor și a concertelor, suspendarea zborurilor și menținerea mai multor puncte de frontieră închise, dar și suspendarea cursurilor școlare./cmorozanu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI- 20 mai)