Compania TAROM reia zborurile către Italia

Compania TAROM reia zborurile către Italia, începând de marţi vor fi pentru început două destinaţii: Roma, Milano şi retur. Cursele vor fi operate în condiţii speciale, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă. După cum anunţă TAROM, dinspre România spre Italia pot călători cetăţeni italieni, lucrători sezonieri cu contracte de muncă şi lucrători din domeniul transporturilor. Dinspre Italia către România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea. O cursă până la Roma va costa 208 euro, iar una până la Milano 200 de euro. Alte detalii se pot găsi pe site-ul de internet al TAROM./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 mai