Comunicat al UNICEF România

COVID-19 perturbă furnizarea de servicii de imunizare, punând în pericol milioane de copii, după cum avertizează Reprezentanţa Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii în România. Conform datelor colectate de acest organism şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, vaccinarea a fost îngreunată în cel puţin 68 de ţări, ceea ce poate afecta 80 de milioane de copii cu vârste sub un an, care riscă să facă difterie, rujeolă şi poliomielită. Avertismentul vine înaintea Summit-ului mondial privind vaccinarea, care va avea loc în Marea Britanie pe 4 iunie, summit destinat strîngerii de fonduri în valoare de cel puţin 7,4 miliarde de dolari, necesare protejării împotriva bolilor mortale şi a 300 de milioane de copii din 68 de state cu venituri reduse, în următorii patru ani, potrivit unui comunicat UNICEF România./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 mai