Coronavirus: Peste 5,3 milioane de infecții la nivel mondial și 342.000 de morți

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii, după cum demonstrează numărul îngrijorător al victimelor din Statele Unite – aproape 100.000. Noutatea este că ia o altă direcție, virând spre sudul lumii, cu o creștere record în Brazilia, ceea ce face din America Latină noul epicentru. Febra crește de asemenea în Africa, în timp ce în China, unde a început totul, pentru prima dată nu s-a înregistrat nicio nouă infecție. Europa, în proces de redresare lentă, a trecut totuși pragul de 2 milioane de cazuri pozitive.
Între timp, infecțiile cu coronavirus la nivel mondial au depășit 5,3 milioane, în timp ce decesele sunt peste 342.000, conform actualizării obișnuite realizate de Universitatea Johns Hopkins despre evoluția pandemiei. În ceea ce privește decesele, cel mai mare număr rămâne în Statele Unite, cu aproape 100.000 de victime (97.087), urmate de Regatul Unit (36.757). Statele Unite ocupă primul loc și la numărul de infecții (peste 1,62 milioane), urmate de Brazilia (347.000) și Rusia (344.000).
Consilierul Dominic Cummings „a acționat în conformitate cu regulile” în deplasarea la Durham, a spus în deschiderea conferinței de presă la Downing Street premierul britanic Boris Johnson, care a răspuns imediat solicitărilor din partea mai multor părți care au cerut demisia Cummings. Johnson a spus că înțelege problemele unui părinte sau ale unui soț, precizând că Cummings „a urmat doar instinctele unui tată”.
Boris Johnson a declarat că Marea Britanie este pregătită să intre în „faza 2”, relaxând unele dintre măsurile de restricție, inclusiv redeschiderea unor școli, dar nu toate, de la 1 iunie. O redeschidere care trebuie să fie „prudentă” și va viza clasele elementare și primare, dar nu și cele secundare. Johnson a spus că 118 decese au avut loc în ultimele 24 de ore, ceea ce a crescut numărul total de decese în Marea Britanie la 36.793.
Doi frizeri din Missouri, care au mers regulat la muncă, în ciuda faptului că prezentau simptome de COVID-19, au expus 140 de clienți la coronavirus. Cei doi frizeri, din lanțul de saloane unisex Great Clips, au mers la muncă cel puțin opt zile.
China a înregistrat trei noi cazuri de coronavirus, dintre care unul este prin transmisie internă, în Jilin, și două importate – unul din Shanghai și unul din Guangdong, în timp ce au fost detectate 36 de noi cazuri asimptomatice. Infecțiile totale au crescut la 82.974, iar decesele au rămas la 4.634. Pacienții vindecați s-au situat la 78.261 și au scăzut la 79 pacienții aflați încă sub tratament medical. Cazurile importate au ajuns la 1.713, din care 1.673 vindecări și 40 încă în tratament. Asimptomaticii au crescut la 371, toți sub observație medicală atentă.
Coreea de Sud a raportat 25 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. Infecțiile cunoscute sunt 11.190, inclusiv 266 de decese. Dintre cele 25 de cazuri noi, 17 sunt interne și opt sunt „importate” de la oameni din străinătate. Până în prezent, 10.213 persoane s-au vindecat în Coreea de Sud.
India a înregistrat 6.767 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, după 6.654 înregistrate sâmbătă: aceasta este cea mai puternică creștere zilnică de la începutul pandemiei în țară. Noile infecții aduc totalul la 131.868: până în prezent 3.867 de persoane din țară au murit din cauza bolii.
Președintele argentinian Alberto Fernández a anunțat o nouă prelungire a izolării sociale, preventive și obligatorii până la 7 iunie, inclusiv. Intensitatea carantinei, a explicat într-o conferință de presă, va fi diferită în diversele provincii. În Argentina sunt 10.649 de infecții și 639 de decese.
În Franța a crescut cu șapte persoane numărul total de internați pentru COVID-19. Începând cu 14 aprilie, tendința a fost în scădere, a informat Direcția Generală pentru Sănătate de la Paris. Numărul total de internați este de 17.185. Numărul pacienților în stare gravă, care au nevoie de reanimare, continuă să scadă: sunt 1.655, cu 46 mai puțini decât sâmbătă. Săptămâna care începe, a treia de la redeschiderea din 11 mai, este considerată „crucială” de virusologi și experți, care se tem de o creștere a infecțiilor./oavram/cvanatoru

(https://www.ansa.it – 25 mai)