Guvernul a completat condițiile în care vor fi acordate serviciile medicale până la finalul lunii septembrie 2020

Guvernul a completat condițiile în care vor fi acordate serviciile medicale până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, pacienții care au nevoie de medicul de familie sau merg în ambulatoriul spitalelor o pot face fără cardul de sănătate. Pentru serviciile medicale de specialitate va fi necesar cardul, dar de la 1 iulie. Potrivit unui comunicat al Casei de Sănătate, și rețetele vor fi prescrise pentru o perioadă mai lungă de timp. Are mai multe informații Adriana Leu.
Reporter: Pentru limitarea infectării cu noul coronavirus, medicii din spitale pot elibera, la externarea pacienților, rețete cu tratamentul pentru trei luni, iar documentele care trebuie să ajungă la Casa de Asigurări de Sănătate pot fi depuse prin mijloace electronice de comunicare sau de către orice altă persoană. Sistemele electronice vor fi folosite și pentru eliberarea documentelor necesare asiguraților, precizează CNAS. Până la finalul lunii septembrie, pentru tratamentele acordate în ambulatoriu, nu mai este necesară prezentarea biletului de trimitere, iar unele servicii medicale pot fi realizate și de la distanță. Intervim modificări și în ceea ce privește relația pacient-medic de familie. Acesta din urmă poate prescrie și tratamentele care până acum erau date de medicii specialiști; excepție fac medicamentele care se eliberează exclusiv prin farmaciile din spitale./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai