Ministerul Apărării Naţionale anunţă că România va continua să sprijine ONU în ceea ce priveşte menţinerea păcii

România continuă să sprijine eforturile Organizaţiei Naţiunilor Unite de menţinere a păcii, precizează, într-un comunicat, Ministerul Apărării Naţionale, cu ocazia Zilei Internaţionale a Forţelor ONU de menţinere a păcii. Potrivit sursei, timp de aproape trei decenii, peste 3000 de membri ai Armatei Române au participat la astfel de misiuni în diverse regiuni ale lumii. În prezent, Ministerul Apărării acţionează sub drapelul Naţiunilor Unite în Republica Democratică Congo, în Kosovo, în Sudanul de Sud, în zona de frontieră India-Pakistan şi în Mali./geftene/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai